Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate legislaturile

Legislatura 2016–2020

încheiată

2565 proiecte

Promulgat

Proiect de Lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind construcția de locuințe pentru persoanele/familiile tinere din România, destinate închirierii), semnat la București la 12 ianuarie 2016 și la Paris la 22 ianuarie 2016

PL-x nr. 305/2016 · Depus la 1 septembrie 2016

aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind construcția de locuințe pentru persoanele/familiile tinere din România, destinate închirierii), semnat la București la 12 ianuarie 2016 și la Paris la 22 ianuarie 2016. Obiectivul principal al Proiectului îl constituie construirea a 6.990 locuințe locative, pe teritoriul României, pe terenurile proprietate publică/privată ale unităților administrativ-teritoriale, grupurile țintă fiind familiile/persoanele tinere cu vârste între 18-35 ani, cu venituri sub venitul mediu pe economie. Proiectul va fi implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), prin Agenția Națională de Locuințe (ANL), în perioada 2016-2020. Costul total net estimat al Proiectului este de 250 milioane euro (excluzând taxele și impozitele datorate pe teritoriul României, care se vor acoperi de la bugetul de stat, din surse proprii ANL și de la bugetele locale) și va avea următoarele surse de finanțare: împrumutul BDCE în valoare de 175 milioane euro (70% din costul total net) și contribuția României în valoare de 75 milioane euro, din care 37,5 milioane euro reprezentând sume alocate în bugetul MDRAP și transferate ANL, și/sau surse proprii ANL, precum și 37,5 milioane euro reprezentând sume alocate în bugetele locale (terenuri și viabilizarea acestora)

Cameră decizională: Senat13 etape
Promulgat

Proiect de Lege pentru denunțarea Convenției pentru unificarea anumitor reguli cu privire la daunele cauzate de către aeronave terților pe pământ, adoptată la Roma la 29 mai 1933, semnată de România la Roma la 29 mai 1933

PL-x nr. 309/2016 · Depus la 1 septembrie 2016

denunțarea Convenției pentru unificarea anumitor reguli cu privire la daunele cauzate de către aeronave terților pe pământ, adoptată la Roma la 29 mai 1933, semnată de România la Roma la 29 mai 1933. Convenția de la Roma (cu Italia) limitează răspunderea transportatorilor aerieni în cazul producerii unor daune terților la sol la valoarea de 2 milioane franci per avion, sumă care, după cum rezultă din estimările avute în vedere la elaborarea Regulamentului (CE) nr.785/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind cerințele de asigurare a operatorior de transport aerian și a operatorilor de aeronave, nu mai corespunde contextului juridic internațional actual. Astfel, este evitată limitarea răspunderii unui operator de aeronave în cazul unor daune importante produse unor părți terțe pe teritoriul României. În acest fel, răspunderea operatorilor de aeronave în cazul daunelor provocate terțelor părți pe teritoriul și în spațiul aerian român va fi reglementată, în lipsa altor instrumente juridice internaționale aplicabile României, de legislația națională în domeniul răspunderii civile și penale

Cameră decizională: Senat12 etape