Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate legislaturile

Legislatura 2016–2020

încheiată

2565 proiecte

PromulgatJustiție

Proiect de Lege pentru abrogarea alin.(1), (2) și (4) ale art.40 din Ordonanța Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

PL-x nr. 744/2018 · Depus la 12 decembrie 2018

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abrogarea unor alineate ale art.40 din Ordonanța Guvernului nr.27/2011, precum și modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/1999. Proiectul de act normativ vizează abrogarea unor prevederi cu caracter special din Ordonanța Guvernului nr.27/2011, referitoare la efectuarea transportului rutier național contra cost de persoane prin servicii regulate numai cu autobuze dotate cu aparate de marcat electronice fiscale și cititoare de carduri, urmând ca această categorie de operatori economici să se doteze cu aparate de marcat electronice fiscale. Totodată, prin proiect se preconizează exceptarea de la obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale a încasărilor realizate de operatorii economici care efectuează transport rutier internațional contra cost de persoane prin servicii regulate, pe bază de bilete emise în conformitate cu reglementările în domeniu ale Uniunii Europene, precum și extinderea competențelor privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor în domeniul utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale de către operatorii de transport rutier național contra cost de persoane, prin includerea în categoria organelor constatatoare și a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier

Cameră decizională: Camera Deputaților11 etape
PromulgatEconomie & Finanțe

Proiect de Lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul

PL-x nr. 740/2018 · Depus la 12 decembrie 2018

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul, în contextul îndeplinirii angajamentelor ce revin României în cadrul procesului de post-aderare. Regulamentului (UE) 2015/751 vizează, în principal, comisioanele interbancare multilaterale aplicabile tranzacțiilor de plată inițiate cu cardul, naționale și transfrontaliere, în cazul în care atât prestatorul de servicii de plată al plătitorului, cât și cel al beneficiarului plății se situează în Uniune, indiferent de monedă, stabilind drepturile și obligațiile părților implicate în aceste tranzacții. Potrivit proiectului de lege, Banca Națională a României este desemnată autoritate competentă responsabilă cu asigurarea respectării prevederilor Regulamentului, cu excepția acelor prevederi care reglementează relațiile dintre prestatorii de servicii de plată și consumatori, pentru care autoritatea responsabilă este Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Cameră decizională: Camera Deputaților10 etape
PromulgatEconomie & Finanțe

Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal

PL-x nr. 741/2018 · Depus la 12 decembrie 2018

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.227/2015 și prevede transpunerea Directivei (UE) 2016/1065 a Consiliului din 27 iunie 2016 cu privire la tratamentul aplicat cupoanelor valorice, precum și a art.1 din Directiva (UE) 2017/2455 a Consiliului din 5 decembrie 2017 cu privire la anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță. Astfel, proiectul de lege stabilește reguli cu privire la tratamentul TVA aplicat cupoanelor valorice în funcție de clasificarea acestora în cupoane valorice cu utilizare unică și cupoane valorice cu utilizări multiple. În cazul prestărilor de servicii și vânzării de bunuri la distanță măsurile nou introduse vizează serviciile electronice, de telecomunicații, de televiziune și radiodifuziune, în sensul stabilirii locului prestării pentru acele servicii efectuate de persoane neimpozabile din alte state membre UE, sub plafonul de 10.000 euro, precum și a regulilor de facturare din statul membru în care este stabilit prestatorul. Proiectul de lege prevede și posibilitatea aplicării regimului special pentru aceste servicii, în cazul persoanelor impozabile care nu sunt stabilite în Comunitate, dar care sunt înregistrate în scopuri de TVA în Comunitate pentru alte operațiuni

Cameră decizională: Camera Deputaților13 etape
PromulgatEconomie & Finanțe

Proiect de Lege pentru aprobarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România - Cofinanțare UE pentru dezvoltare rurală 2014 - 2020), semnat la București la 17 septembrie 2018

PL-x nr. 731/2018 · Depus la 3 decembrie 2018

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România – Cofinanțare UE pentru dezvoltare rurală 2014 - 2020), semnat la București la 17 septembrie 2018. Împrumutul se circumscrie prevederilor privind legislația în domeniul datoriei publice, fiind destinat finanțării deficitului de stat și refinanțării datoriei publice guvernamentale, a cărui disponibilizare are la bază realizarea subproiectelor din cadrul măsurilor selectate de către BEI cuprinse în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020 (PNDR 2014-2020). Împrumutul, în valoare de 450 milioane lei, se acordă pe o perioadă de până la 15 ani, cu până la 5 ani perioadă de grație. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) este desemnat agenție de implementare (Promotor), continuând să desfășoare activitățile prevăzute de legislația relevantă privind implementarea PNDR 2014-2020. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va efectua periodic tragerile din împrumut pentru subproiectele alocate aferente măsurilor/sub-măsurilor selectate de către BEI. Sumele disponibilizate de BEI din împrumut vor fi virate în contul MFP deschis la Banca Națională a României și vor fi utilizate pentru destinațiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică. MFP și MADR vor încheia un Acord subsidiar prin care vor stabili drepturile și obligațiile părților în ceea ce privește aplicarea prevederilor Contractului

Cameră decizională: Senat11 etape