Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate legislaturile

Legislatura 2020–2024

încheiată

2908 proiecte

Promulgat

Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

PL-x nr. 202/2023 · Depus la 27 martie 2023

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal necesar pentru a permite Administrației Naționale a Penitenciarelor elaborarea, în colaborare cu alte autorități sau instituții publice ori alte persoane juridice de drept public, organizații guvernamentale și neguvernamentale, de programe de interes național destinate facilitării accesului persoanelor condamnate și a persoanelor internate în centre educative și de detenție față de care s-au dispus măsuri educative privative de libertate la servicii educaționale, psihologice și sociale. Calificarea/recalificarea profesională a deținuților reprezintă una dintre condițiile de bază, care contribuie la reintegrarea post-detenție, asigurând persoanelor care au fost private de libertate oportunitatea identificării unui loc de muncă și, implicit a unei surse de venit, în măsură să susțină independența individuală. Programele de interes național vor constitui o modalitate de compensare a deficitului de servicii necesare în sistemul penitenciar, organizațiile/instituțiile de profil din comunitate putând aplica pentru realizarea acestora. Programele vor fi finanțate sau cofinanțate de la bugetul de stat, din următoarele surse: fonduri externe rambursabile și nerambursabile, donații, sponsorizări, parteneriat public-privat sau alte resurse, în condițiile legii. Sumele alocate din aceste surse vor fi incluse în bugetul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Normele tehnice și metodologice de realizare a programelor de interes național în scopul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate se vor aproba, în principiu, prin ordin al ministrului justiției

Cameră decizională: Camera Deputaților23 etape
Promulgat

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.2/2023 pentru modificarea art.42 din Ordonanța Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și securitate națională și ale persoanelor private de libertate

PL-x nr. 204/2023 · Depus la 27 martie 2023

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea tuturor modalităților de asigurare a hranei pentru persoanele private de libertate aflate în centre de reținere și arestare preventivă din cadrul unităților de poliție. Astfel, sunt specificate modalitățile alternative prin care se poate realiza hrănirea persoanelor private de libertate, aflate în centrele de reținere și arestare preventivă din cadrul unităților de poliție, respectiv: de către unitățile de poliție în cadrul cărora sunt organizate și funcționează centrele de reținere și arestare preventivă, de către alte unități ale Ministerului Afacerilor Interne cu sediul în respectiva unitate administrativ-teritorială, de către unitățile din sistemul administrației penitenciarelor. Decontarea cheltuielilor pentru prepararea hranei între unitățile din sistemul administrației penitenciarelor și unitățile de poliție prevăzute se realizează potrivit convențiilor încheiate între acestea. De asemneea, hrănirea persoanelor private de libertate, aflate în centrele de reținere și arestare preventivă din cadrul unităților de poliție se poate face prin operatori economici de profil, la solicitarea scrisă a șefilor centrelor de reținere și arestare preventivă, cu aprobarea conducătorilor unităților de poliție, în situația în care, din motive obiective, hrănirea nu se poate realiza în modalitățile prevăzute. În solicitarea scrisă, vor fi prezentate motivele obiective care justifică propunerea ca hrănirea să se realizeze prin operatori economici de profil. Atribuirea către operatorii economici de profil a contractelor de achiziție a hrănirii se efectuează conform reglementărilor din domeniul achizițiilor publice, în limita plafonului caloric și a structurii normelor de hrană la care au dreptul persoanele private de libertate

Cameră decizională: Camera Deputaților27 etape