Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate legislaturile

Legislatura 2020–2024

încheiată

2908 proiecte

PromulgatEconomie & Finanțe

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.24/2022 privind aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească

PL-x nr. 191/2022 · Depus la 13 aprilie 2022

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, sub formă de scheme de garantare cu componentă de ajutor de stat, având ca obiectiv deblocarea accesului la finanțare al beneficiarilor unor asemenea scheme de sprijin, care se confruntă cu dificultăți generate de pandemia de COVID-19. Astfel, se propune aprobarea unui număr de 4 programe de garantare în domeniile prioritare: PROGRAMUL IMM PROD, PROGRAMUL RURAL INVEST, PROGRAMUL GARANT CONSTRUCT și PROGRAMUL INNOVATION. În cazul creditelor de investiții acordate în cadrul programelor de garantare, garanția de stat este garantată cu ipoteca legală imobiliară și/sau mobiliară asupra activelor finanțate prin credit. În cazul creditelor/liniilor de credit destinate finanțării capitalului de lucru acordate în cadrul programelor de garantare, garanția de stat este garantată cu ipoteca legală asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiarii programului la instituția de creditare. Între Ministerul Finanțelor și Fondul National de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii S.A.-IFN, Fondul de Garantare a Creditului Rural S.A.-IFN respectiv Fondul Român de Contragarantare S.A. se încheie câte o convenție prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în derularea finanțării prin credite bancare cu garanție de stat. PROGRAMUL IMM PROD, are ca deziderat asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor realizate de către IMM-uri, inclusiv start-upuri, din zona urbană. PROGRAMUL RURAL INVEST are ca deziderat asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor realizate de către beneficiarii eligibili care își localizează producția în mediul rural și urban mic, pentru încurajarea dezvoltării afacerilor în aceste zone. PROGRAMUL GARANT CONSTRUCT are ca deziderat asigurarea lichidităților și finanțării investițiilor pentru IMM-urile din sectorul construcțiilor și unitățile administrativ-teritoriale implicate în proiecte privind îmbunătațirea eficienței energetice, investiții în domeniul energiei verzi și aliniere la obiectivele de mediu. PROGRAMUL INNOVATION are ca deziderat sprijinirea capacității de inovare, susținerii activităților la export ale IMM-urilor cu activitate în domenii de comerț și servicii, cu cifra de afaceri mai mică de 1 mii. €, care activeaza în industria exportatoare, nepoluantă

Cameră decizională: Camera Deputaților34 etape