Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate legislaturile

Legislatura 2020–2024

încheiată

2908 proiecte

Promulgat

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.11/2022 privind modificarea și completarea Legii nr.259/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”

PL-x nr. 129/2022 · Depus la 21 martie 2022

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.259/2021. Astfel, se creează o nouă măsură de sprijin pentru unitățile administrativ-teritoriale, respectiv, alocarea unor sume din sursa prevăzută la capitolul 70.01 „Locuințe, servicii și dezvoltare publică‟, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice‟, articolul 51.01 „Transferuri curente‟, alineatul 51.01.34 „Transferuri pentru compensarea creșterilor neprevăzute ale prețurilor la combustibili‟ în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), în situații deosebite ce pot conduce la sistarea furnizării energiei termice pentru încălzirea populației, generate de imposibilitatea achiziționării gazelor naturale. Sumele se alocă bugetelor locale prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, pe bază de cerere temeinic justificată. Sumele se alocă unităților administrativ-teritoriale care au beneficiat de subvenția acordată în condițiile alin.(1) din bugetul MDLPA și la nivelul cărora nu s-a înregistrat excedent bugetar la 31 decembrie 2021, sumele alocate neputând depăși dublul subvenției. Sumele acordate se raportează la subvenția alocată pentru consumul de gaze naturale din lunile ianuarie, respectiv februarie 2022

Cameră decizională: Camera Deputaților28 etape
Promulgat

Proiect de Lege privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale

PL-x nr. 131/2022 · Depus la 21 martie 2022

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare punerea de acord a dispozițiilor art.164 alin.(1) din Legea nr.287/2009 cu Decizia Curții Constituționale nr.601/2020 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.88 din 27 ianuarie 2021. Astfel, proiectul vizează reconfigurarea și redenumirea actualei instituții a punerii sub interdicție judecătorească, precum și crearea unui nou mecanism de ocrotire – consilierea judiciară, întregul eșafodaj legislativ sprijinindu-se pe trei piloni fundamentali: necesitate (regimul de ocrotire este instituit cu scopul protejării, în mod adecvat, a persoanei vulnerabile), subsidiaritate (măsurile de ocrotire a majorului sunt dispuse numai în cazul în care instanța apreciază că nu este suficientă pentru apărarea intereselor persoanei ocrotite instituirea unei alte măsuri prevăzute de lege, aplicarea regulilor de drept comun instituite pentru ocrotirea unui interes general sau particular, a celor în materia reprezentării sau asistării, a celor referitoare la drepturile și obligațiile soților sau încuviințarea unui mandat de ocrotire încheiat de persoana în cauză) și proporționalitate (regimul de ocrotire este corespunzător gradului de incapacitate și individualizat în funcție de nevoile celui pus sub ocrotire și de circumstanțele în care aceasta se găsește)

Cameră decizională: Camera Deputaților11 etape
PromulgatPNLUDMRMIN+3

Proiect de Lege privind registrul comerțului și pentru modificarea si completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului

PL-x nr. 133/2022 · Depus la 21 martie 2022

Proiectul de lege are ca obiect codificarea dispozițiilor referitoare la operațiunile de înregistrare în registrul comerțului și în alte registre ținute de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), pe baza controlului registratorului sau, după caz, pe baza hotărârii instanței judecătorești, reglementarea statutului registratorului de registrul comerțului, a modului de organizare și funcționare a ONRC și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, a procedurii de înregistrare în registrul comertului, pe baza controlului de legalitate realizat de registrator, stabilirea actelor și faptelor care se înregistrează în registrul comerțului, a procedurii în fața registratorului și în fața instanței de judecată, în vederea simplificării procedurilor de înregistrare în registrul comerțului, pentru a permite, astfel, depunerea documentelor în format electronic, prin verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, în sensul comunicării între autorități și utilizarea informațiilor sau a documentelor aflate deja la dispoziția acestora și pentru a permite accesul online a tuturor formalităților pentru constituirea unei societăți și înregistrarea unei sucursale prin utilizarea mijloacelor de identificare electronică și a mijloacelor electronice de comunicare, reglementarea accesului online la informațiile privind societățile, inclusiv la informațiile privind societățile înregistrate în alte state membre ale Uniunii Europene, în scopul îmbunătățirii accesibilității serviciului public al registrului comerțului, al asigurării disponibilității informațiilor extinse și actualizate privind înființarea și funcționarea societăților, precum și pentru asigurarea unor proceduri unitare la înregistrare a persoanelor fizice și juridice, în raport de reglementările în domeniul societăților, în materia prevenirii și combaterii spălării banilor și a protecției datelor cu caracter personal

Cameră decizională: Camera Deputaților13 etape
Promulgat

Proiect de Lege privind reglementarea activității prestatorului casnic

PL-x nr. 130/2022 · Depus la 21 martie 2022

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare desfășurarea activităților casnice ocazionale, de către o persoană fizică având calitatea de prestator casnic, în folosul unei alte persoane fizice care are calitatea de beneficiar. Prin activitate casnică se înțelege activitatea ocazională, necalificată, desfășurată de o persoană fizică în legătură strictă cu gospodăria sau gospodăriile unei familii sau a unei persoane singure. Proiectul vizează instituirea unui sistem de piață și evidență a persoanelor care desfășoară activități casnice ocazionale în baza unor tichete de activități casnice, cumpărate de beneficiar și preschimbate ulterior în numerar de către prestatorul casnic, după reținerea contribuției de asigurări sociale și a impozitului pe venit, în acest fel prestatorul dobândind calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale. Această formă simplificată de piață vizează creșterea calității condițiilor de muncă pentru lucrătorii care desfășoară muncă nedeclarată prin dreptul la asigurare socială, fiscalizarea activităților casnice, descurajarea economiei subterane și tranziția către o piață mai echitabilă a muncii. Tichetul de activități casnice este un bon valoric destinat plății contravalorii activităților casnice efectuate de către prestatorul casnic și conține elemente specifice de siguranță, serie și număr unic, care permit individualizarea și urmărirea acestuia

Cameră decizională: Camera Deputaților8 etape