Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate legislaturile

Legislatura 2020–2024

încheiată

2908 proiecte

PromulgatJustiție

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.103/2021 privind unele măsuri la nivelul administrației publice

PL-x nr. 562/2021 · Depus la 15 noiembrie 2021

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice, urmărindu-se: -a) instituirea unei derogări de la dispozițiile art.27 alin.(3) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astfel încât, pentru posturile și funcțiile vacante și temporar vacante, altele decât cele prevăzute la art.II din Legea nr.203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, să poată fi organizate și desfășurate concursuri în condițiile legii, până la data de 31 decembrie 2021, cu încadrarea în sumele aprobate în bugetul pentru anul 2021; -b) modificarea art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, astfel încât numărul maxim de posturi al fiecărei instituții publice și structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului să fie stabilit prin hotărâri ale Guvernului; c) abrogarea art.V din Ordonanța Guvernului nr.17/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative, precum și a art.II din Ordonanța Guvernului nr.19/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății

Cameră decizională: Camera Deputaților14 etape
Promulgat

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.115/2021 pentru completarea Legii nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic

PL-x nr. 555/2021 · Depus la 8 noiembrie 2021

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.136/2020, în sensul acordării posibilității farmaciilor cu circuit închis de a elibera, în regim ambulatoriu, medicamente prevăzute în protocolul de tratament al bolilor infectocontagioase, în situațiile de risc epidemiologic și biologic prevăzute de lege, la recomandarea medicului specialist din cadrul unității sanitare cu paturi, pe baza evaluării prealabile a acestuia, efectuate în cadrul unității de primire a urgențelor, compartimentului de primire a urgențelor, compartimentului de primire urgențe de specialitate sau ambulatoriului integrat. Totodată, prin proiect, se statuează că activitatea de vaccinare pentru administrarea dozelor opționale suplimentare se realizează în aceleași condiții prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.3/2021. De asemenea, pentru serviciile de administrare a dozelor opționale suplimentare realizate de către furnizorii aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, de către centrele de vaccinare împotriva COV1D-19 organizate în alte locații decât cele organizate de unitățile sanitare care se află în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, precum și de către unitățile sanitare care nu sunt în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, plata se face prin tarif orar sau, după caz, prin tarif pe inoculare, la nivelul tarifelor prevăzute la art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.3/2021, finanțarea serviciilor acordate urmând a se face în condițiile art.5 și art.51 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.3/2021

Cameră decizională: Camera Deputaților14 etape
PromulgatEconomie & Finanțe

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii în dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea

PL-x nr. 558/2021 · Depus la 8 noiembrie 2021

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea în legislația națională a Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronica in domeniul achizițiilor publice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr.133, la data de 6 mai 2014. Potrivit expunerii de motive, implementarea și operaționalizarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura vizează trei direcții mari de acțiune: oferirea unui serviciu public electronic necesar derulării contractelor de achiziții publice, contractelor de achiziție sectorială/concesiuni de lucrări și servicii și tranzacțiilor dintre operatorii economici, în fapt un instrument de sprijin adaptat evoluției contextului pandemic, coerența în realizarea și aplicarea politicilor și reformelor fiscal-bugetare prin gestionarea în mod eficient a resurselor bugetare alocate instituțiilor și autorităților publice, respectiv implementarea unor mecanisme corecte și eficiente care să asigure monitorizarea execuției bugetare și a sumelor alocate diferitelor programe de investiții, creșterea eficienței și eficacității în colectarea impozitelor și taxelor, cu concentrare în special în ceea ce privește îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a T.V.A., precum și prevenirea și combaterea fraudei, a evaziunii și a eventualelor abuzuri în domeniul T.V.A.

Cameră decizională: Camera Deputaților12 etape