Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

1795 proiecte

Promulgat

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.26/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private

PL-x nr. 146/2025 · Depus la 20 mai 2025

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare promovarea unor măsuri ce vizează implementarea recomandărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) referitoare la posibilitatea entităților autorizate într-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E de a administra un fond de pensii facultative și/sau ocupaționale, precum și de a depozita activele fondurilor de pensii facultative și/sau ocupaționale, fără a mai fi necesară autorizarea/avizarea prealabilă a A.S.F. Proiectul vizează modificarea și completarea Legii nr.411/2004, a Legii nr.204/2006, precum și a Legii nr.1/2020. Astfel, se definesc Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. ca fiind instrumentele juridice intitulate Codul de liberalizare a mișcărilor de capital și Codul de liberalizare a operațiunilor curente invizibile, se introduce posibilitatea accesului extins pe piață pentru administratorii din state membre O.C.D.E., care vor putea administra fonduri de pensii și gestiona activele participanților din România; în mod similar, se introduc prevederi referitoare la entitățile responsabile cu depozitarea și custodia activelor fondurilor de pensii, în care vor fi cuprinse și instituțiile bancare din state aderente la codurile de liberalizare ale O.C.D.E. autorizate pentru activitatea de depozitare, se permite fondurilor de pensii facultative și ocupaționale să aplice strategii adaptate vârstei: participanții vor putea alege fonduri care ajustează automat riscul investițiilor în funcție de apropierea de vârsta pensionării, prevede pentru jurisdicțiile aderenților la codurile de liberalizare ale O.C.D.E condiții similare cu ale statelor membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, în ceea ce privește investițiile fondurilor de pensii în instrumente financiare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate din aceste state, inclusiv flexibilizarea limitelor de investiții, conform recomandărilor, se stabilește un cadru mai adecvat de condiții pe care participantul trebuie să le îndeplinească pentru a primi pensia privată (de exemplu, eliminarea numărului minim de contribuții necesare pentru a beneficia de pensie privată), se completează prevederile legislative cu elemente care conduc la întărirea capacității de supraveghere a A.S.F. și de asigurare a stabilității pieței, pentru protejarea corespunzătoare a participanților.

Cameră decizională: Camera Deputaților11 etape
În dezbatereApărare & Securitate

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2025 pentru aprobarea Cadrului de competențe digitale pentru cetățenii României

PL-x nr. 147/2025 · Depus la 20 mai 2025

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Cadrului de competențe digitale pentru cetățenii României și a Registrului beneficiarilor programelor de formare. Acest Registru va reflecta nivelul competențelor digitale de bază pe care îl au cetățenii. Obiectivul principal al Cadrului de competențe digitale pentru cetățenii României (DigCompRo) este de a standardiza și de a oferi o orientare clară a competențelor digitale pentru cetățeni într-un cadru unitar. Acest standard național pentru competențele digitale, adaptat din cadrul de competențe digitale al UE, contribuie la stabilirea unui sistem comun pentru întreaga administrație publică, pentru mediul privat și societatea civilă și pentru cetățeni în ceea ce privește dezvoltarea competențelor digitale, măsurarea și certificarea acestora. Ministerul Educației și Cercetării va integra DigCompRo în curriculumul național și în programele de formare a cadrelor didactice, colaborând la actualizarea periodică a cadrului. Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale va colabora la elaborarea și actualizarea standardelor ocupaționale, potrivit domeniului de competență. Autoritatea Națională pentru Calificări va putea integra DigCompRo în procesul de elaborare și actualizare a standardelor ocupaționale și va dezvolta sistemul de validare a competențelor digitale. Institutul Național de Statistică va colecta și raporta date privind nivelul competențelor digitale ale populației în conformitate cu DigCompRo. Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) va coordona implementarea DigCompRp, va monitoriza și raporta periodic asupra modului în care acesta este utilizat în strategiile și programele naționale. Totodată, cu consultarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, a Ministerului Educației și Cercetării și a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, MEDAT va formula propuneri de actualizare periodică a DigCompRo. Revizuirea și actualizarea cadrului DigCompRo se va face la maxim 3 ani. De asemenea, la nivelul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), în vederea monitorizării preliminare a rezultatelor investițiilor în domeniul transformării digitale, se instituie ca instrument de monitorizare: Registrul beneficiarilor programelor de formare. Registrul va conține date cu caracter personal, accesul fiind limitat la personalul autorizat al Autorității pentru Digitalizarea României, desemnat prin decizie internă, și la alte autorități, în condițiile legii. ADR asigură securitatea datelor prin măsuri tehnice și organizatorice adecvate, beneficiarii fiind informați despre prelucrarea datelor, conform principiilor și normelor GDPR.

Cameră decizională: Camera Deputaților10 etape
Depus

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.22/2025 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, a Legii nr.187/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, precum și pentru abrogarea unor dispoziții din acte normative

PL-x nr. 137/2025 · Depus la 12 mai 2025

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare atât modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011, cât și a Legii nr.187/2023. Totodată, se preconizează și abrogarea art.33 alin.(3) din Legea nr.331/2024, precum și a art.17 din Ordonanța Guvernului nr.29/2013. Proiectul vizează alinierea legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice la cerințele Comisiei Europene și în acord cu necesitatea implementării unui cadru clar și transparent pentru selecția și mandatul administratorilor acestor entități. Astfel, pentru asigurarea transparenței, a competiției libere și a asumării răspunderii publice, au fost stabilite pentru criterii de selecție mai clare, inclusiv prin impunerea verificării conflictelor de interese membrii comisiilor de selecție și nominalizare. Pentru creșterea profesionalizării managementului, a fost introdusă reglementarea expresă privind absolvirea studiilor superioare cu diplomă de licență, atât pentru conducătorii AMEPIP, cât și pentru membrii consiliilor de administrație și de supraveghere. De asemenea, membrii consiliului de administrație nu vor putea cumula calitatea de membru cu cea de salariat al întreprinderii publice. În situația încetării mandatului unui membru în consiliul de administrație (CA) sau consiliul de supraveghere (CS), membru al directoratului ori director, procedura de selecție se va desfășura cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data încetării mandatului. La regiile autonome și întreprinderi publice-societăți, în cazul candidaților pentru alegerea membrilor CA și CS cu același punctaj, se acordă prioritate candidatului aparținând genului subreprezentat. Iar în măsura în care nu este afectat clasamentul, cel puțin o treime din totalul administratorilor aparțin genului subreprezentat. Prerogativa numirii directorilor provizorii revine Consiliului de Administrație sau Consiliului de Supraveghere, iar dispozițiile referitoare la durata mandatului și sancțiunile contravenționale aplicabile administratorilor provizorii se vor aplica și în cazul directorilor provizorii. Sunt aduse modificări și cu privire la modul de calcul al remunerației directoratului, în sensul că va fi formată dintr-o indemnizație fixă lunară și o indemnizație variabilă, stabilită în funcție de performanța managerială. Componenta variabilă a remunerației va fi revizuită anual, în funcție de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare și de gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanță aprobați de adunarea generală a acționarilor. Acești indicatori vor fi cuprinși în contractul de mandat. Companiile vor întocmi un raport trimestrial privind realizarea indicatorilor cheie de performanță incluși în contractul de mandate pe care AMEPIP îl va publica pe pagina proprie de internet.

Cameră decizională: Camera Deputaților14 etape
Promulgat

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2025 pentru modificarea și completarea titlului X din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

PL-x nr. 136/2025 · Depus la 12 mai 2025

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unei cote de impozitare reduse și aplicate diferențiat, respectiv: o cotă de 0,5% pentru valoarea netă a construcțiilor, altele decât cele de natura domeniului public/privat al statului sau al unităților administrativ/teritoriale, o cotă de 0,25% pentru calcularea impozitului pe construcții în cazul contribuabililor care au în administrare, concesiune, folosință cu titlu gratuit/închiriere construcții de natura domeniului public/privat al statului sau al unităților administrativ/teritoriale, luând în considerare faptul că pentru aceste construcții nu poate fi stabilită o valoare netă. Potrivit proiectului, se va acorda o bonificație de 10% din valoarea impozitului pentru contribuabilii care plătesc până la data de 25 mai a anului pentru care se datorează impozitul. De asemenea, potrivit proiectului, se creează posibilitatea Ministerului Apărării Naționale (MApN) să poată organiza concursuri sau examene pentru ocuparea pe o perioadă determinată a unor posturi contractuale cu caracter sezonier, precum și prelungirea contractelor de muncă ale personalului civil, încadrat pe durată determinată în cadrul Depozitului central de arhivă al Arhivelor Militare Naționale Române din Ministerul Apărării Naționale, până la data de 30 iunie 2026, prin act adițional. O altă modificare vizează suportarea din bugetul de stat a costurilor generate de emiterea cardurilor de prime didactice, profesionale și tichete sociale, precum și crearea cadrul legal pentru organizarea concursurilor și examenelor pentru ocuparea posturilor vacante ca urmare a autorității/acreditării creșelor finalizate în cadrul Programului guvernamental construire creșe ”Sfânta Ana”, finanțate prin PNRR.

Cameră decizională: Camera Deputaților12 etape