Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

1795 proiecte

Promulgat

Proiect de Lege pentru introducerea, modificarea sau completarea mențiunii privind transpunerea normelor Uniunii Europene în cuprinsul unor acte normative, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală

PL-x nr. 106/2024 · Depus la 4 martie 2024

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea sau completarea mențiunii privind transpunerea normelor Uniunii Europene în cuprinsul unor acte normative. Proiectul vizează transpunerea completă a Directivei 2016/800/UE privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale și a Directivei 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate. În ceea ce privește Directiva 2016/800/UE, proiectul de lege completează doisprezece acte normative la nivel de lege, în sensul includerii mențiunii de trimitere la directivă în măsurile de transpunere sau la adoptarea acestora. Cu privire la Directiva 2013/48/UE, proiectul transpune anumite dispoziții din această directivă, prin completarea Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală și a Codului de procedură penală. Astfel, una dintre prevederile legislative vizează dreptul persoanei reținute de a solicita încunoștințarea unui membru de familie sau terțe persoane despre măsura luată. Atât cererea, cât și încunoștințarea se consemnează într-un proces-verbal. De asemenea, orice neexercitare a dreptului de a fi asistat de un avocat ales pe parcursul procesului penal trebuie să fie voluntară și neechivocă și nu împiedică exercitarea ulterioară, oricând pe parcursul procesului penal, a acestui drept. În cazul neexercitării dreptului de a fi asistat de un avocat ales, suspectul sau inculpatul este informat de către organele judiciare, într-un limbaj simplu și accesibil acestuia, cu privire la conținutul dreptului și la posibilele consecințe ale neexercitării acestuia;

Cameră decizională: Camera Deputaților9 etape
În dezbatere

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.124/2023 privind derularea operațiunilor de cooperare tehnologică și industrială în domeniile apărării și securității, înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Române de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare

PL-x nr. 102/2024 · Depus la 4 martie 2024

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea principiilor, cadrului general și a procedurilor pentru derularea operațiunilor de cooperare tehnologică și industrială rezultate din atribuirea anumitor contracte de achiziție publică în domeniile apărării și securității, în vederea protejării intereselor esențiale de securitate ale României. Proiectul vizează procedurile de derulare a operațiunilor de cooperare tehnologică și industrială în domeniile apărării și securității, înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Române de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare prin reorganizarea Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială, care se desființează, precum și modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015;

Cameră decizională: Senat10 etape
În dezbatereJustiție

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei

PL-x nr. 105/2024 · Depus la 4 martie 2024

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023, și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Proiectul vizează recunoașterea secetei pedologice din anul 2023 ca fiind fenomen meteorologic nefavorabil asimilat unei calamități naturale în agricultură, precum și un moratoriu în contractele de credit sau leasing ale producătorilor agricoli pentru o perioadă de până la 31 decembrie 2024, prin care se propune amânarea plății unor obligații contractuale ale debitorilor, respectiv ale producătorilor agricoli afectați de seceta pedologică, care pot solicita creditorilor suspendarea obligației de plată a creanțelor restante acumulate, precum și a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor. Beneficiarii acestor prevederi sunt producătorii agricoli care au încheiat contracte de credit, respectiv leasing cu instituții de credit sau instituții financiare nebancare și pentru care creditorul nu a declarat scadența anticipată, anterior intrării în vigoare a actului normativ;

Cameră decizională: Camera Deputaților4 etape
PromulgatEducație

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.17/2024 pentru completarea art.6 din Legea nr.202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă

PL-x nr. 87/2024 · Depus la 26 februarie 2024

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.6 din Legea nr.202/2006. Prin proiect i se dau Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă două noi atribuții, respectiv: asigurarea îndeplinirii, în domeniul de competență, a tuturor criteriilor aferente condiției favorizante tematice „4.1 Cadru de politică strategic pentru politicile active din domeniul pieței muncii” și, totodată, gestionarea Mecanismului Integrat de Anticipare, Monitorizare, Evaluare a Pieței Muncii și Educației, și asigurarea, împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației, Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și Centrul Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic și Autoritatea Națională pentru Calificări a funcționării acestui mecanism. De asemenea, în aplicarea prevederilor referitoare la gestionarea și asigurarea funcționării Mecanismului Integrat de Anticipare, Monitorizare, Evaluare a Pieței Muncii și Educației, prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează de către autoritățile și instituțiile publice implicate exclusiv în legătură cu acest mecanism, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare;

Cameră decizională: Camera Deputaților16 etape