Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.81/2017 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.12/2006, în vederea întăririi disciplinei și responsabilității partenerilor pe filiera de comercializare prin instituționalizarea utilizării unor contracte de vânzare unitare, pentru a evita discriminarea, asigurând, astfel, un grad ridicat de predictibilitate activității de valorificare a cerealelor, propunându-se printre altele: includerea ca organism instituțional responsabil cu aplicarea măsurilor de reglementare pe piața cerealelor a Organizației Interprofesionale „Cereale și Produse Derivate din România” (O.I.C.P.D.R.), aceasta fiind recunoscută prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.99/2011, introducerea unor prevederi prin care producătorii agricoli persoane juridice și fizice să utilizeze un contract cadru de vânzare cumpărare
proiectul de lege pentru
11 decembrie 2017
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
18 decembrie 2017
primire aviz de la
13 februarie 2018
primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta (13 amend. admise) de la
20 februarie 2018
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
26 februarie 2018
trimis pentru raport suplimentar la
28 februarie 2018
primire aviz de la
13 martie 2018
primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta (6 amend. admise) de la
28 martie 2018
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
10 aprilie 2018
proiectul de lege pentru
11 aprilie 2018
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
16 aprilie 2018
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
18 aprilie 2018
promulgata prin Decret nr.
7 mai 2018
devine Legea nr.
8 mai 2018
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.