Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.76/2018 privind aprobarea Programului de investiții în domeniul culturii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Programului de investiții în domeniul culturii, în scopul asigurării în regim de urgență a fondurilor necesare protejării monumentelor istorice, proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, care se află într-o avansată stare de degradare și pentru care există riscul semnificativ de a dispărea în timp scurt
proiectul de lege pentru
24 octombrie 2018
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
29 octombrie 2018
primire aviz de la
14 noiembrie 2018
primire aviz de la
15 noiembrie 2018
primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta (21 amend. admise) de la
3 aprilie 2019
proiectul de lege pentru
3 aprilie 2019
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
8 aprilie 2019
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
10 aprilie 2019
devine Legea nr.
25 aprilie 2019
promulgata prin Decret nr.
25 iunie 2019
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.