Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociată acestuia
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Programului „IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial” și a schemei de ajutor de stat asociată acestuia, având ca obiectiv sprijinirea accesului la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii, prin acordarea de facilități de garantare de către stat pentru creditele pe termen scurt acordate pentru finanțarea creditului comercial. De asemenea, se instituie o schemă de ajutor de stat elaborată în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei privind Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, precum și cu respectarea Recomandării Comisiei C(2020)(2)4 4885F din 14 iulie 2020 privind condiționarea acordării de sprijin financiar public pentru întreprinderi din Uniunea Europeană de lipsa unei legături cu jurisdicțiile necooperante
proiectul de lege pentru
21 septembrie 2020
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
30 septembrie 2020
primire aviz de la
5 octombrie 2020
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
28 iunie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
1 septembrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
5 octombrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
13 octombrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
18 octombrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
26 octombrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
3 noiembrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
9 noiembrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
16 noiembrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
24 noiembrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
7 decembrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
15 decembrie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
1 februarie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
2 februarie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
9 februarie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
15 februarie 2022
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
21 februarie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
22 februarie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
2 martie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
8 martie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
21 martie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
23 martie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
29 martie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
5 aprilie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
13 aprilie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
20 aprilie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
27 aprilie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
11 mai 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
18 mai 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
26 mai 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
6 iunie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
15 iunie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
22 iunie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
6 septembrie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
7 septembrie 2022
primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta de la
13 septembrie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
20 septembrie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
27 septembrie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
4 octombrie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
11 octombrie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
19 octombrie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
26 octombrie 2022
dezbatere în plenul Camerei Deputatilor
31 octombrie 2022
proiectul de lege pentru
31 octombrie 2022
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
7 noiembrie 2022
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
9 noiembrie 2022
promulgata prin Decret nr.
21 noiembrie 2022
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.