Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatCamera Deputaților

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.67/2022 privind unele măsuri fiscale, precum și pentru modificarea și completarea art.59 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală

PL-x nr. 373/2022Depus la 20 iunie 2022Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare implementarea măsurii „200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe)ˮ, parte a pachetului de măsuri „Sprijin pentru Româniaˮ, beneficiarii acesteia fiind persoanele fizice cu salariul minim, cu scopul de a combate consecințele sociale negative generate de creșterea prețurilor. Proiectul vizează, prin derogare de la prevederile Titlurilor IV și V din Legea nr.207/2015, neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii, a unei sume de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, în cazul creșterii voluntare a salariului de bază, prevăzut în contractul individual de muncă. Regimul fiscal derogatoriu se aplică, începând cu data de 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut în Hotărârea Guvernului nr.1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar. Măsura se aplică pentru salariații care desfășoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază pentru care contractele individuale de muncă se află în executare la data de 1 iunie 2022 ce prevăd un nivel al salariului de bază lunar brut la aceeași dată, fără a include sporuri și alte adaosuri, egal cu nivelul salariului minim brut pe tară garantat în plată stabilit prin Hotărârea Guvernului nr.1071/2021 și pentru care angajatorul majorează voluntar salariul de bază de la nivelul de 2.550 de lei la 2.750 de lei. De asemenea, începând cu aceeași dată, de această măsură beneficiază și persoanele nou angajate în perioada 1 iunie - de 31 decembrie 2022, inclusiv, pentru care nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este de 2.750 de lei

Inițiatori
Inițiativă a Guvernului
Parcurs legislativ
  1. proiectul de lege pentru

    14 iunie 2022

  2. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    20 iunie 2022

  3. primire aviz de la

    29 iunie 2022

  4. primire aviz de la

    13 octombrie 2022

  5. primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta (1 amend. respins) de la

    13 mai 2024

  6. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    27 mai 2024

  7. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    3 iunie 2024

  8. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    11 iunie 2024

  9. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    17 iunie 2024

  10. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    25 iunie 2024

  11. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    2 septembrie 2024

  12. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    10 septembrie 2024

  13. proiectul de lege pentru

    11 septembrie 2024

  14. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    16 septembrie 2024

  15. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    18 septembrie 2024

  16. promulgata prin Decret nr.

    2 octombrie 2024

Voturi
Vot final11 septembrie 2024 · 54 voturi

Vot final - PL-x 373/2022 - Vot final adoptare Adoptare PL 373/2022 pentru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.67/2022 privind unele măsuri fiscale, precum și pentru modificarea și completarea art.59 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală

49
Pentru
5
Împotrivă
0
Abținere
0
Absent
Vezi cum a votat fiecare parlamentar
ParlamentarPartidCameră / JudețVot
ADAcatrinei Dorel-GheorgheAURDeputat · SuceavaPentru
AAAndrei Alexandru-IoanPNLDeputat · GiurgiuPentru
AAAndrușceac AntonioAURDeputat · BacăuPentru
BGBadiu GeorgelAURDeputat · VranceaPentru
BMBerescu Monica-ElenaUSRDeputat · IașiPentru
CICiolacu Ion-MarcelPSDDeputat · BuzăuPentru
CCCozmanciuc Corneliu-MugurelPNLDeputat · NeamțPentru
FMFechet MirceaPNLDeputat · BacăuPentru
FIFirczak Iulius MarianMINDeputat · MinoritățiPentru
GAGavrilă AnamariaINDDeputat · HunedoaraPentru
GAGheorghe Andrei DanielPNLDeputat · IlfovPentru
GMGudu MichaelPNLDeputat · TulceaPentru
HFHurduzeu Florin-SilviuPSDDeputat · Caraș-SeverinPentru
IIIgnat Ion-Alin-DanINDDeputat · AlbaPentru
IGIonescu GeorgeINDDeputat · PrahovaÎmpotrivă
IBIvan Bogdan-GruiaPSDDeputat · Bistrița-NăsăudPentru
KAKolcsár Anquetil-KárolyUDMRDeputat · MureșPentru
KJKulcsár-Terza József-GyörgyUDMRDeputat · MureșPentru
LLLadányi László-ZsoltUDMRDeputat · HarghitaPentru
LLLeoreanu Laurențiu-DanPNLDeputat · NeamțPentru
MJMarșalic Jaro NorbertPNLDeputat · Caraș-SeverinPentru
MRMiruță Radu-DinelUSRDeputat · GorjPentru
MGMiuțescu Gheorghe AdrianINDDeputat · ArgeșÎmpotrivă
MEMolnar ErvinPNLDeputat · MureșPentru
MOMorar Olivia-DianaINDDeputat · Bistrița-NăsăudPentru
NVNagy VasileINDDeputat · AradÎmpotrivă
OLOrban LudovicINDDeputat · BucureștiÎmpotrivă
PSPăunescu Silviu-TitusAURDeputat · IalomițaPentru
PNPetrețchi Nicolae-MiroslavMINDeputat · MinoritățiPentru
PGPlăiașu GabrielINDDeputat · DâmbovițaÎmpotrivă
PTPolak TudorPNLDeputat · VasluiPentru
PAPopa AlexandruPNLDeputat · BrăilaPentru
PRPopa Radu MihaiPSDDeputat · DâmbovițaPentru
PDPopescu Dan-CristianPSDDeputat · BucureștiPentru
PVPopescu Vlad-PiedonePSDDeputat · SuceavaPentru
PAPredescu Ana-LoredanaINDDeputat · BrașovPentru
PAPrunean Alin-CostelINDDeputat · SălajPentru
RDRujan DumitruPNLDeputat · Caraș-SeverinPentru
RDRusu Daniel-GheorgheAURDeputat · AlbaPentru
SCSeidler Cristian-GabrielUSRDeputat · BucureștiPentru
ȘGȘimon GheorghePSDDeputat · MaramureșPentru
SASimonis Alfred - RobertPSDDeputat · TimișPentru
SBStoica Bogdan-AlinMINDeputat · MinoritățiPentru
SCStoica Ciprian-TitiAURDeputat · TimișPentru
SSSuciu Sebastian-IlieAURDeputat · SibiuPentru
Szabó ÖdönUDMRDeputat · BihorPentru
TDTanasă DanAURDeputat · MureșPentru
TSTeodoroiu Simona-MayaPSDDeputat · PrahovaPentru
TCThellmann ChristinePNLDeputat · SibiuPentru
ȚOȚoiu Oana-SilviaUSRDeputat · BucureștiPentru
TBTrif Bogdan GheorghePSDDeputat · SibiuPentru
TRTuhuț Radu-MarcelPSDDeputat · AlbaPentru
TSTulbure Simina-Geanina-DanielaINDDeputat · DiasporaPentru
VSVexler SilviuMINDeputat · MinoritățiPentru
Vot procedural10 septembrie 2024 · 41 voturi

PL-x 373/2022 - Timpi dezbatere PL 373/2022 pentru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.67/2022 privind unele măsuri fiscale, precum și pentru modificarea și completarea art.59 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală

26
Pentru
12
Împotrivă
3
Abținere
0
Absent
Vezi cum a votat fiecare parlamentar
ParlamentarPartidCameră / JudețVot
ADAcatrinei Dorel-GheorgheAURDeputat · SuceavaPentru
AAAndrușceac AntonioAURDeputat · BacăuÎmpotrivă
BGBadiu GeorgelAURDeputat · VranceaÎmpotrivă
BTBenga Tudor - VladINDDeputat · BrașovAbținere
BMBerescu Monica-ElenaUSRDeputat · IașiÎmpotrivă
BSBurduja Sebastian-IoanPNLDeputat · BucureștiPentru
CCCozmanciuc Corneliu-MugurelPNLDeputat · NeamțPentru
GAGheorghe Andrei DanielPNLDeputat · IlfovAbținere
GMGudu MichaelPNLDeputat · TulceaPentru
HFHurduzeu Florin-SilviuPSDDeputat · Caraș-SeverinPentru
IBIvan Bogdan-GruiaPSDDeputat · Bistrița-NăsăudPentru
KAKocsis-Cristea AlexandruINDDeputat · IașiÎmpotrivă
KJKulcsár-Terza József-GyörgyUDMRDeputat · MureșPentru
LMLasca Mihai IoanINDDeputat · BihorÎmpotrivă
LLLeoreanu Laurențiu-DanPNLDeputat · NeamțPentru
MMMareș MaraPNLDeputat · BucureștiPentru
MAMerka Adrian-MiroslavMINDeputat · MinoritățiPentru
MRMiruță Radu-DinelUSRDeputat · GorjÎmpotrivă
MGMiuțescu Gheorghe AdrianINDDeputat · ArgeșÎmpotrivă
MOMorar Olivia-DianaINDDeputat · Bistrița-NăsăudPentru
NVNagy VasileINDDeputat · AradÎmpotrivă
OLOrban LudovicINDDeputat · BucureștiÎmpotrivă
OMOstaficiuc Marius-EugenAURDeputat · IașiPentru
PNPetrețchi Nicolae-MiroslavMINDeputat · MinoritățiPentru
PAPopa AlexandruPNLDeputat · BrăilaPentru
PRPopa Radu MihaiPSDDeputat · DâmbovițaPentru
PVPopescu Vlad-PiedonePSDDeputat · SuceavaPentru
PAPredescu Ana-LoredanaINDDeputat · BrașovPentru
PAPrunean Alin-CostelINDDeputat · SălajPentru
RDRusu Daniel-GheorgheAURDeputat · AlbaÎmpotrivă
ȘGȘoldan GheorghePSDDeputat · SuceavaPentru
ȘCȘoptică CostelPNLDeputat · BotoșaniAbținere
SGStângă George-CătălinPNLDeputat · GalațiPentru
SCStoica Ciprian-TitiAURDeputat · TimișÎmpotrivă
TDTanasă DanAURDeputat · MureșÎmpotrivă
TSTeodoroiu Simona-MayaPSDDeputat · PrahovaPentru
TRTuhuț Radu-MarcelPSDDeputat · AlbaPentru
TSTulbure Simina-Geanina-DanielaINDDeputat · DiasporaPentru
UIUdriște Iuliu-AlinPNLDeputat · MehedințiPentru
VSVexler SilviuMINDeputat · MinoritățiPentru
ZGZetea Gabriel-ValerPSDDeputat · MaramureșPentru