Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Crearea cadrului legal unitar privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, ca urmare a necesității adaptării și actualizării legislației naționale cu noile reglementări europene în acest domeniu, în contextul îndeplinirii angajamentelor ce îi revin României și care derivă din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, evitând astfel, eventualele sancțiuni generate de nerespectarea legislației europene, prin depășirea termenului de transpunere a Directivei nr.2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012, privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), respectiv 14 februarie 2014, precum și prin încălcarea, de către autoritățile române, a angajamentului de a transpune respectivul act europen până la sfârșitul lunii august 2014, contribuind la reducerea deșeurilor și la eficientizarea valorificării resurselor, prin promovarea de noi standarde privind colectarea, reutilizarea și reciclarea echipamentelor electronice uzate.
proiectul de lege pentru
3 iunie 2015
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
10 iunie 2015
primire aviz de la
17 iunie 2015
primire aviz de la
18 iunie 2015
primire aviz de la
23 iunie 2015
primire aviz de la
20 octombrie 2015
primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.640/MRP/14.02.2017
20 februarie 2017
primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta (89 amend. admise) de la
21 martie 2024
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
8 aprilie 2024
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
15 aprilie 2024
dezbatere în plenul Camerei Deputatilor
16 aprilie 2024
proiectul de lege pentru
16 aprilie 2024
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
22 aprilie 2024
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
24 aprilie 2024
promulgata prin Decret nr.
10 mai 2024
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.