Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.165/2020 privind mandatul acordat ministerelor pentru identificarea, selectarea și rezervarea imobilelor destinate ca sedii ale unor agenții sau centre europene nou-înființate
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal prin care statul român să realizeze demersurile și să ia măsurile necesare pentru a identifica, selecta și rezerva un imobil pentru stabilirea sediului Centrului European de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice și pentru elaborarea, finalizarea și depunerea dosarului de candidatură a României. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este instituția mandatată de statul român să îndeplinească aceste atribuții, sens în care va urmări: identificarea unui imobil, proprietate publică sau privată a statului, situat pe teritoriul României, care să corespundă cerințelor solicitate destinației de sediu al structurii/agenției ce urmează a fi înființată, inițierea unei proceduri transparente și nediscriminatorii de selecție și rezervare pe piața imobiliară a clădirii necesare, pe baza condițiilor prevăzute în procedură, în situația în care nu este identificat un imobil din proprietatea statului care să corespundă cerințelor solicitate, derularea oricăror alte activități subsecvente elaborării, finalizării și depunerii dosarului de candidatură a României privind găzduirea sediului Centrului European de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice
proiectul de lege pentru
28 decembrie 2020
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
1 februarie 2021
primire aviz de la
16 februarie 2021
primire aviz de la
22 februarie 2021
primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta de la
24 februarie 2021
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
10 martie 2025
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
24 martie 2025
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
7 aprilie 2025
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
14 aprilie 2025
proiectul de lege pentru
15 aprilie 2025
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
22 aprilie 2025
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
25 aprilie 2025
promulgata prin Decret nr.
12 mai 2025
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.