Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.123/2012, în sensul instituirii obligativității operatorului de distribuție sau a operatorului de transport și de sistem de a finanța toate lucrările pentru realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării, instituindu-se în acest sens sancțiuni graduale care se aplică operatorilor în cazul nerespectării acestei prevederi
adoptat
22 mai 2018
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
29 mai 2018
primire aviz de la
13 iunie 2018
adoptat
13 iunie 2018
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
18 iunie 2018
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
23 iunie 2018
promulgata prin Decret nr.
10 iulie 2018
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.