Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatAdministrațieCamera Deputaților

Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991

PL-x nr. 337/2018Depus la 29 mai 2018Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, în vederea rezolvării situației juridice a terenurilor aferente casei de locuit, anexelor gospodărești, precum și a curților și grădinilor din prelungirea acesteia care nu a fost definitivată până în prezent. Sunt avute în vedere și unele terenuri pe care sunt amplasate construcții ale fostelor cooperative de producție, ale fostelor asociații economice intercooperatiste și ale fostelor cooperative de consum

Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    20 decembrie 2017

  2. înaintat la Senat

    20 decembrie 2017

  3. adoptat

    22 mai 2018

  4. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    29 mai 2018

  5. primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.7547/07.06.2018 (negativ)

    7 iunie 2018

  6. primire aviz de la

    12 iunie 2018

  7. primire raport favorabil (16 amend. admise, 2 amend. respinse) de la

    3 iulie 2018

  8. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    10 iulie 2018

  9. adoptat

    10 iulie 2018

  10. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    10 iulie 2018

  11. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    16 iulie 2018

  12. promulgata prin Decret nr.

    2 august 2018

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.