Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatCamera Deputaților

Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale

PL-x nr. 285/2020Depus la 20 mai 2020Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.16/2017, urmărindu-se transpunerea Directivei 2018/957/UE de modificare a Directivei 96/71/CE prvind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, al cărei termen limită de transpunere este 30 iulie 2020. Intevențiile legislative vizează, între altele: clarificarea prevederilor care definesc noțiunile de „salariu minim aplicabil salariatului detașat pe teritoriul României”, „sancțiune financiară administrativă”, „întreprindere utilizatoare” și de „cooperare administrativă”, definirea în acord cu noțiunile juridice din legislația națională a expresiilor „remunerație aplicabilă pe teritoriul României”, „remunerație aplicabilă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România sau pe teritoriul Confederației Elvețiene” „contracte colective de muncă cu aplicabilitate generală”, reglementarea setului suplimentar de condiții de muncă și de încadrare în muncă pe care urmează să le garanteze întreprinderile care detașează transnațional lucrători pe teritoriul României

Inițiatori
1 parlamentar inițiator
PNL1
Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    17 februarie 2020

  2. înaintat la Senat

    17 februarie 2020

  3. adoptat

    12 mai 2020

  4. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    20 mai 2020

  5. primire aviz de la

    26 mai 2020

  6. primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.4770/23.06.2020

    24 iunie 2020

  7. primire raport favorabil (40 amend. admise) de la

    27 iulie 2020

  8. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    28 iulie 2020

  9. adoptat

    28 iulie 2020

  10. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    28 iulie 2020

  11. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    30 iulie 2020

  12. promulgata prin Decret nr.

    13 august 2020

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.