Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.167/2014. În principal, proiectul vizează eliminarea prevederilor referitoare la controlul serviciilor acordate de bonă, de către inspecția socială și a celor conform cărora sunt aplicabile prevederile Legii nr.197/2012, instituirea posibilității ca exercitarea profesiei de bonă să se poată realiza în aceleași condiții și de către persoanele care au dobândit calitatea de baby-sitter, introducerea posibilității ca exercitarea profesiei de bonă să se poată realiza prin contactarea serviciilor de bonă de către părinte sau, după caz, reprezentantul legal al copilului, în calitate de persoană fizică, precum și reglementarea conținutului dosarului penal pentru fiecare dintre bonele încadrate cu contract individual de muncă, a contravenției pentru neîntocmirea acestuia și a sancțiunilor aplicabile de către inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă
adoptat
8 iunie 2022
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
14 iunie 2022
primire aviz de la
21 iunie 2022
primire aviz de la
22 iunie 2022
primire aviz de la
23 iunie 2022
primire aviz de la
30 iunie 2022
primire aviz de la
8 septembrie 2022
primire aviz de la
5 octombrie 2023
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.