Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatCamera Deputaților

Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale

PL-x nr. 254/2021Depus la 7 iunie 2021Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.203/2018. Potrivit proiectului, prin normele de aplicare ar urma să se stabilească elementele minime obligatorii de structură și de format ale procesului-verbal de contravenție prevăzut la art.11 alin.(1), și nu modelul acestuia, astfel cum se prevede în prezent. Totodată, se instituie o derogare de la dispozițiile art.20 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, astfel încât, în cazul în care un agent constatator constată în același timp mai multe contravenții săvârșite de aceeași persoană, se va încheia un proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii distinct pentru amenzile prevăzute la actualul art.21 din actul normativ de bază

Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    6 aprilie 2021

  2. înaintat la Senat

    6 aprilie 2021

  3. adoptat

    2 iunie 2021

  4. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    7 iunie 2021

  5. primire aviz de la

    17 iunie 2021

  6. primire aviz de la

    23 iunie 2021

  7. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)

    28 iunie 2021

  8. primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.6488/29.06.2021 (favorabil)

    1 iulie 2021

  9. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)

    1 septembrie 2021

  10. primire aviz de la

    21 septembrie 2021

  11. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)

    5 octombrie 2021

  12. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)

    13 octombrie 2021

  13. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)

    18 octombrie 2021

  14. primire raport favorabil (5 amend. admise, 1 amend. respins) de la

    25 octombrie 2021

  15. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    26 octombrie 2021

  16. dezbatere în plenul Camerei Deputatilor

    3 noiembrie 2021

  17. adoptat

    3 noiembrie 2021

  18. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    8 noiembrie 2021

  19. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    13 noiembrie 2021

  20. promulgata prin Decret nr.

    2 decembrie 2021

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.