Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.256/2018. Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă vizează adoptarea unui set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal și de redevențe petroliere, precum și eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru prețurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh și 85 lei/MWh), cu menținerea grilei de impozitare în urma practicării unor prețuri mai mari de 85 lei/MWh. De asemenea, este propusă creșterea de la 30% la 40% a nivelului maxim pentru deducerea investițiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar, eliminarea limitării deducerii investițiilor pentru calculul impozitului pe profit, reglementarea regimului fiscal pentru perimetrele onshore de adâncime mai mari de 3000 m și eliminarea utilizării prețului de referință în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare
adoptat
11 mai 2022
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
11 mai 2022
dezbatere în plenul Camerei Deputatilor(
16 mai 2022
primire aviz de la
17 mai 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
18 mai 2022
adoptat
18 mai 2022
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
18 mai 2022
primire aviz de la
20 mai 2022
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
20 mai 2022
promulgata prin Decret nr.
25 mai 2022
primire aviz de la Consiliul Economic si Social - cu nr.2561/03.05.2022 (favorabil)
25 mai 2022
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.