Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
În dezbatereAdministrațieCamera Deputaților

Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive

PL-x nr. 599/2024Depus la 21 octombrie 2024Actualizat 6 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.4/2008, în sensul stabilirii regulii potrivit căreia plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal suspendă executarea sancțiunii complementare, precum și instituirea posibilității ca, la cererea agentului constatator, ținând cont de natura și gravitatea faptei, împrejurările cauzei și persoana contravenientului, instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii să poată dispune, prin încheiere motivată, executarea provizorie a sancțiunii contravenționale până la soluționarea definitivă a cauzei.

Domenii și grupuri afectate
Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    28 mai 2024

  2. înaintat la Senat

    28 mai 2024

  3. adoptat

    14 octombrie 2024

  4. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    21 octombrie 2024

  5. primire aviz de la

    1 aprilie 2026

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.