Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatCamera Deputaților

Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

PL-x nr. 161/2025Depus la 28 mai 2025Actualizat 6 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.448/2006, în sensul introducerii obligației Comisiei de evaluare de a identifica toate beneficiile, scutirile și ajutoarele la care au dreptul persoanele cu handicap, precum și stabilirea unui mecanism prin care Comisia de evaluare preia documentația de la persoana cu handicap și o transmite direct instituțiilor competente. De asemenea, este prevăzută implicarea instituției prefectului în identificarea și centralizarea tuturor beneficiilor existente la nivel județean și crearea unui sistem integrat de gestionare a documentației necesare pentru accesarea drepturilor.

Parcurs legislativ
  1. adoptat

    26 mai 2025

  2. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    28 mai 2025

  3. primire aviz de la

    5 iunie 2025

  4. primire aviz de la

    12 iunie 2025

  5. primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.6896/02.09.2025 (negativ)

    4 septembrie 2025

  6. primire aviz de la

    17 septembrie 2025

  7. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)

    10 noiembrie 2025

  8. primire raport favorabil (6 amend. admise) de la

    13 noiembrie 2025

  9. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    17 noiembrie 2025

  10. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    24 noiembrie 2025

  11. adoptat

    26 noiembrie 2025

  12. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    3 decembrie 2025

  13. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    8 decembrie 2025

  14. promulgata prin Decret nr.

    12 decembrie 2025

Voturi
Vot final26 noiembrie 2025 · 1 voturi
1
Pentru
0
Împotrivă
0
Abținere
0
Absent
Vezi cum a votat fiecare parlamentar
ParlamentarPartidCameră / JudețVot
CICiolacu Ion-MarcelPSDDeputat · BuzăuPentru