Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.81/2000. Proiectul de act normativ stabilește măsurile necesare pentru a crea cadrul legislativ general de aplicare a Directivei 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE. Intervențiile legislative vizează, în principal, completarea prevederilor referitoare la supravegherea sistemului național de inspecție tehnică periodică, clasificarea deficiențelor constatate în cadrul inspecției tehnice periodice și stabilirea măsurilor aplicabile, introducerea obligațiilor de raportare ca stat membru al Uniunii Europene, desemnarea Regiei Autonome „Registrul Auto Român”, ca autoritate competentă responsabilă de administrarea sistemului național de inspecții tehnice periodice, precum și organism de supraveghere a stațiilor de inspecție tehnică, reorganizarea contravențiilor și actualizarea cuantumului amenzilor, recorelarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.81/2000, în funcție de modificările operate
adoptat
26 septembrie 2017
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
3 octombrie 2017
primire aviz de la
11 octombrie 2017
primire aviz de la
18 octombrie 2017
primire raport favorabil (7 amend. admise) de la
14 noiembrie 2017
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
20 noiembrie 2017
dezbatere în plenul Camerei Deputatilor
21 noiembrie 2017
adoptat
21 noiembrie 2017
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
27 noiembrie 2017
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
29 noiembrie 2017
promulgata prin Decret nr.
18 decembrie 2017
devine Legea nr.
19 decembrie 2017
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.