Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra la 13 noiembrie 2024
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra la 13 noiembrie 2024. Proiectul vizează crearea cadrului juridic general, în vederea consolidării cooperării în domeniul apărării între cele două Părți, în concordanță cu legislațiile naționale și cu obligațiile internaționale asumate de către acestea, pe baza principiilor egalității, reciprocității și interesului reciproc. Acordul conține prevederi referitoare la definiții, scop și principiile cooperării, autorități desemnate, punere în aplicare și planificare, domenii de cooperare, statutul personalului, utilizarea facilităților și a zonelor, dreptul de proprietate, aspecte legate de muncă, cooperarea cu terți, probleme de mediu, protecția informațiilor clasificate, aspecte financiare, pretenții, soluționarea diferendelor, amendare și prevederi finale.
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
3 martie 2025
primire aviz de la
11 martie 2025
primire aviz de la
19 martie 2025
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
24 martie 2025
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
7 aprilie 2025
adoptat
8 aprilie 2025
înaintat la Senat
8 aprilie 2025
adoptat
28 aprilie 2025
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
28 aprilie 2025
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
30 aprilie 2025
promulgata prin Decret nr.
12 mai 2025
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.