Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatSenat

Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului între România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind cooperarea și activitățile Reprezentanței Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în România, semnat la Londra la 11 noiembrie 2016 și respectiv la București la 29 noiembrie 2016

PL-x nr. 195/2017Depus la 15 mai 2017Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare confirmarea și completarea statutului, imunităților, privilegiilor și scutirilor acordate Băncii pe teritoriul României și de stabili statutul reprezentanței BERD și al personalului acesteia în România. Alte aspecte tratate sunt implicațiile fiscale din perspectiva taxei pe valoare adăugată, accizelor și taxelor vamale, respectiv faptul că scutirile sau excluderile din sfera TVA, accizelor și taxelor vamale se pot aplica numai în măsura în care nu contravin legislației europene în aceste domenii, definirea și diferențierea tipurilor de persoane cărora li se aplică prevederile acestui acord - personalul băncii, șeful reprezentanței, adjunctul șefului reprezentanței, persoane aflate în întreținere, funcționar în serviciul privat. De asemenea, acordul cuprinde prevederi referitoare la imunitățile, privilegiile și excepțiile acordate tipurilor de persoane menționate, condițiile în care se acordă astfel de scutiri, precum și reglementări cu privire la contribuțiile de asigurări sociale obligatorii (pensii, accidente, ajutor de deces, asigurări pentru șomaj și asigurări de sănătate), prevederi referitoare la imunitatea de jurisdicție și de execuție, servicii de care beneficiază Reprezentanța BERD în România, libertăți acordate prin Acord, precum și clauze referitoare la intrarea în vigoare și încetarea valabilității Acordului

Inițiatori
Inițiativă a Guvernului
Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    15 mai 2017

  2. primire aviz de la

    23 mai 2017

  3. primire aviz de la

    24 mai 2017

  4. primire raport favorabil de la

    26 mai 2017

  5. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    29 mai 2017

  6. dezbatere în plenul Camerei Deputatilor

    30 mai 2017

  7. adoptat

    30 mai 2017

  8. înaintat la Senat

    30 mai 2017

  9. primire aviz de la

    13 iunie 2017

  10. adoptat

    26 iunie 2017

  11. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    28 iunie 2017

  12. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    4 iulie 2017

  13. promulgata prin Decret nr.

    21 iulie 2017

  14. devine Legea nr.

    24 iulie 2017

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.