Proiect de Lege privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spații publice
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare încurajarea utilizării pe scară largă a bicicletei atât în mediul urban cât și în cel rural, prin instituirea unor măsuri între care menționăm: dotarea clădirilor publice sau de utilitate publică, piețelor agroalimentare, târgurilor, autogărilor și stațiilor de cale ferată ce deservesc trafic de călători cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minim zece biciclete cât și montarea pe perioada staționării acestora a unor dispozitive antifurt. Costurile lucrărilor necesare realizării dotărilor mai sus-menționate, urmează să se suporte din bugetele autorităților administrației publice centrale sau locale și din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
10 septembrie 2019
înaintat la Senat
10 septembrie 2019
adoptat
2 decembrie 2019
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
4 decembrie 2019
primire aviz de la
4 februarie 2020
primire aviz de la
10 februarie 2020
primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.5640/09.07.0200 (negativ)
10 iulie 2020
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
9 octombrie 2020
primire raport favorabil (7 amend. admise) de la
20 octombrie 2020
adoptat
20 octombrie 2020
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
20 octombrie 2020
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
26 octombrie 2020
promulgata prin Decret nr.
13 noiembrie 2020
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.