Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.12/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.95/2006. Proiectul vizează, printre altele, instituirea posibilității de acordare, din rezerva Ministerul Sănătății, cu titlu de ajutor umanitar sau donație, instituțiilor sau autorităților cu atribuții în domeniul sănătății din alte state, de medicamente, seruri, vaccinuri, dispozitive medicale, materiale specifice pentru prevenirea sau rezolvarea unor situații de urgență survenite ca urmare a unor epidemii, pandemii, catastrofe, dezastre naturale; modificarea și completarea unor atribuții ale consiliului de administrație al spitalului, alegerea de către consiliul de administrație al CNAS a doi vicepreședinți (în loc de unul, ca în prezent) care devin de drept și vicepreședinții CNAS; crearea cadrului legal pentru ca întâlnirile Colegiului Medicilor din România, Adunarea Generală Națională și Consiliul Național al Colegiului Medicilor de la nivel național sau teritorial să se poată desfășura prin mijloace de comunicare la distanță și prin folosirea votului electronic
proiectul de lege pentru
22 martie 2021
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
24 martie 2021
primire aviz de la
31 martie 2021
primire aviz de la
7 aprilie 2021
primire aviz de la
14 aprilie 2021
primire aviz de la
28 aprilie 2021
primire aviz de la
28 septembrie 2021
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.