Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatCamera Deputaților

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.34/2022 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și unele măsuri pentru implementarea programelor aferente Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 2020/C 91 I/01

PL-x nr. 231/2022Depus la 4 mai 2022Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002, în scopul exceptării de la plata tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România a vehiculelor care efectuează transporturi în cadrul unor misiuni de protecție civilă sau misiuni umanitare pe teritoriul României sau care tranzitează România în acest scop, pe baza solicitării prealabile desfășurării acestora, transmise Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență. Totodată, se preconizează și unele intervenții legislative asupra Ordonanței de urgență a Guvernului nr.193/2002, în scopul creării temeiului legal astfel încât, la nivelul unităților instituțiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, încasarea de la abonați de sume pentru procurarea produselor agroalimentare să se poată face prin mijloace moderne de plată

Inițiatori
Inițiativă a Guvernului
Parcurs legislativ
  1. proiectul de lege pentru

    2 mai 2022

  2. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    4 mai 2022

  3. primire aviz de la

    12 mai 2022

  4. primire aviz de la

    18 mai 2022

  5. primire aviz de la

    26 mai 2022

  6. primire aviz de la

    30 mai 2022

  7. primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta (11 amend. admise, 1 amend. respins) de la

    13 iunie 2023

  8. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    26 iunie 2023

  9. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    4 septembrie 2023

  10. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    5 septembrie 2023

  11. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    13 septembrie 2023

  12. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    25 septembrie 2023

  13. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    3 octombrie 2023

  14. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    9 octombrie 2023

  15. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    16 octombrie 2023

  16. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    23 octombrie 2023

  17. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    30 octombrie 2023

  18. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    6 noiembrie 2023

  19. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    13 noiembrie 2023

  20. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    20 noiembrie 2023

  21. dezbatere în plenul Camerei Deputatilor

    22 noiembrie 2023

  22. proiectul de lege pentru

    22 noiembrie 2023

  23. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    27 noiembrie 2023

  24. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    29 noiembrie 2023

  25. promulgata prin Decret nr.

    12 decembrie 2023

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.