Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.118/2023 pentru completarea Legii nr.86/2006 privind Codul vamal al României
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare realizarea cadrului legal prin care cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal care are ca efect aplicarea de taxe la import sau la export corespunzător datoriei vamale și a altor taxe să poată fi analizată și soluționată doar potrivit art.45 și art.90 din Regulamentul (UE) nr.952/2013, precum și pentru aplicarea art.90 alin.(1) din același regulament în situația cererilor de suspendare, a executării actului administrativ fiscal potrivit căruia atunci când garanția este obligatorie autoritățile vamale stabilesc cuantumul garanției la un nivel egal cu cuantumul exact al taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale și a altor taxe. De asemenea, proiectul stabilește, printre altele, că autoritățile vamale competente teritorial vor soluționa cererile de suspendare a executării actelor administrativ fiscale care au ca efect aplicarea de taxe la import sau export, corespunzătoare datoriei vamale și a altor taxe, modalitățile de constituire a garanției în cazul în care autoritatea vamală competentă teritorial suspendă executarea actului administrativ fiscal care are ca efect aplicarea de taxe la import sau export corespunzător datoriei vamale și a altor taxe. De asemenea, se stabilesc condițiile în care dificultăți grave de ordin economic și social permit suspendarea executării actului administrativ fiscal emis de autoritatea vamală în ceea ce privește taxele la import sau export corespunzător datoriei vamale și a altor taxe, fără a fi necesară constituirea unei garanții, termenul până la care poate fi acordată suspendarea executării actului administrativ fiscal emis de autoritatea vamală în ceea ce privește taxele la import sau export corespunzător datoriei vamale și a altor taxe. Totodată, se instituie măsuri tranzitorii care vizează soluționarea cererilor de suspendare a executării actelor administrative care au ca efect aplicarea de taxe la import sau la export corespunzător datoriei vamale și a altor taxe aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată;
proiectul de lege pentru
19 februarie 2024
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
26 februarie 2024
primire aviz de la
23 aprilie 2024
primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta (1 amend. respins) de la
14 mai 2024
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
27 mai 2024
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
3 iunie 2024
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
11 iunie 2024
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
17 iunie 2024
primire aviz de la
25 iunie 2024
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
2 septembrie 2024
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
10 septembrie 2024
proiectul de lege pentru
11 septembrie 2024
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
16 septembrie 2024
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
18 septembrie 2024
promulgata prin Decret nr.
3 octombrie 2024
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.