Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatSenat

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2023 pentru modificarea art.205 alin.(10) din Legea educației naționale și prorogarea unor termene

PL-x nr. 188/2023Depus la 20 martie 2023Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.205 alin.(10) din Legea educației naționale nr.1/2011 și prorogarea unor termene. Intervențiile legislative vizează instituirea posibilității pentru Ministerul Educației de a acorda anual burse pentru stagii de studii universitare și postuniversitare, stagii universitare complete de masterat și de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare în străinătate, din fonduri constituite în aceste scop. Aceste burse se obțin prin concurs organizat la nivel național. Numărul, domeniile, condițiile de finanțare și procedura de acordare a burselor se stabilesc prin ordin al ministrului educației. Prin derogare de la aceste prevederi, bursele în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, se finalizează cu aplicarea prevederilor legale de la data acordării acestora. De asemenea, se propune prorogarea termenului de aplicare a dispozițiior art.74 alin.(5) din Legea nr.1/2011, astfel încât evaluarea națională organizată la finalul clasei a VIII-a, cât și admiterea la liceu începând cu generația de elevi care încep clasa a V-a în anul școlar 2023-2024, să se desfășoare în conformitate cu prevederile art.361 alin.(3) lit.b) și d) din Legea nr.1/2011. Totodată, prin derogare de la dispozițiile art.19 alin.(7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calității în educație, mandatele aflate în curs ale membrilor Consiliului ARACIS se prelungesc până la data de 31 decembrie 2023

Inițiatori
Inițiativă a Guvernului
Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    20 martie 2023

  2. primire aviz de la

    28 martie 2023

  3. primire aviz de la

    29 martie 2023

  4. primire aviz de la

    5 aprilie 2023

  5. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    11 aprilie 2023

  6. dezbatere în plenul Camerei Deputatilor

    12 aprilie 2023

  7. proiectul de lege pentru

    12 aprilie 2023

  8. înaintat la Senat

    12 aprilie 2023

  9. proiectul de lege pentru

    30 mai 2023

  10. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    7 iunie 2023

  11. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    9 iunie 2023

  12. promulgata prin Decret nr.

    26 iunie 2023

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.