Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.27/2023 pentru completarea Legii nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.182/2000, în vederea creării cadrului legal primar care să permită organizarea de expoziții în străinătate sau realizarea de proiecte culturale internaționale de către instituțiile muzeale aflate în subordinea Ministerului Culturii. În situația în care, la realizarea unor expoziții internaționale sunt implicate mai multe autorități și instituții publice, se propune ca stabilirea măsurilor organizatorice să se aprobe prin hotărâre a Guvernului, având în vedere amploarea demersurilor și multitudinea instituțiilor implicate astfel încât, aspectele practice ale acestor colaborări să se poată derula în cele mai bune condiții;
proiectul de lege pentru
18 octombrie 2023
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
23 octombrie 2023
primire aviz de la
15 noiembrie 2023
primire aviz de la
12 martie 2024
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.