Proiect de Lege privind asigurarea cadrului național pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor și vizelor, al cooperării polițienești și judiciare și al azilului și migrației
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal necesar pentru aplicarea, la nivel național, a anumitor prevederi conținute de Regulamentul (UE) 2019/817 și Regulamentul (UE) 2019/818 în vederea interoperabilității dintre sistemele de informații ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor și vizelor, al cooperării polițienești și judiciare și al azilului și migrației. Astfel, principalele măsuri conținute în proiectul de lege vizează: stabilirea autorităților ce intră în sfera definiției conceptului de „autoritate polițienească” și anume Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română și Inspectoratul General pentru Imigrări, stabilirea autorităților care vor avea acces la Portalul european de căutare (ESP), și anume cele determinate în scopul accesării/gestionării sistemelor de informații ale Uniunii Europene, identificarea autorităților desemnate în sensul regulamentelor, și anume: Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Direcția Generală de Protecție Internă și Direcția Generală Anticorupție, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția Generală de Informații a Apărării, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și structurile și unitățile subordonate acestuia, Autoritatea Vamală Română, desemnarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în calitate de autoritate de supraveghere în sensul regulamentelor. De asemenea, proiectul vizează reglementarea accesului la registrul comun de date de identitate (CIR), prin desemnarea autorităților polițienești competente, desemnarea autorităților cu drept de acces la datele stocate în detectorul de identități multiple, desemnarea operatorilor de date cu caracter personal, precum și modalitatea de soluționare a cererilor de acces, rectificare, ștergere și restricționare a prelucrării datelor formulate de către persoanele vizate, desemnarea Unității centrale interoperabilitate, ce va fi constituită (la nivel de serviciu) în cadrul Direcției Generale pentru Comunicații și Tehnologia Informației a Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de structură de specialitate pentru realizarea obiectivelor stabilite în domeniul interoperabilității sistemelor de informații de la nivelul Uniunii Europene
adoptat
24 aprilie 2023
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
2 mai 2023
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
8 mai 2023
primire aviz de la
9 mai 2023
primire aviz de la
10 mai 2023
primire aviz de la
16 mai 2023
primire aviz de la
17 mai 2023
primire aviz de la
21 iunie 2023
primire raport favorabil (119 amend. admise) de la
27 iunie 2023
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
12 septembrie 2023
adoptat
13 septembrie 2023
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
18 septembrie 2023
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
20 septembrie 2023
promulgata prin Decret nr.
3 octombrie 2023
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.