Proiect de Lege privind cooperarea polițienească internațională și pentru modificarea unor acte normative în domeniu
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legislativ și instituțional privind cooperarea polițienească internațională, în vederea prevenirii, investigării infracțiunilor, potrivit reglementărilor naționale sau tratatele la care România este parte și instrumentelor juridice ale Uniunii Europene. Proiectul asigură crearea condițiilor necesare aplicării directe a art. 7, 39, 41, 46 și 47 din Convenția semnată la Schengen la 19 iunie 1990, de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, transpune Directiva (UE) 2023/977 a Parlamentului European și a Consiliului privind schimbul de informații dintre autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre și de abrogare a Deciziei-cadru 2006/960/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 134 din 22 iunie 2023, creează cadrul juridic necesar aplicării art. 5, 10, 13, 14 și 17-23 din Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 210 din 6 august 2008, a art. 17 din Decizia 2008/616/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 210 din 6 august 2008, a art. 3 din Decizia 2008/617/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind îmbunătățirea cooperării dintre unitățile speciale de intervenție ale statelor membre ale Uniunii Europene în situații de criză, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 210 din 6 august 2008.
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
3 februarie 2025
primire aviz de la
11 februarie 2025
primire aviz de la
12 februarie 2025
primire raport favorabil (5 amend. admise) de la
24 februarie 2025
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
10 martie 2025
dezbatere în plenul Camerei Deputatilor
12 martie 2025
adoptat
12 martie 2025
înaintat la Senat
12 martie 2025
adoptat
7 aprilie 2025
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
14 aprilie 2025
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
16 aprilie 2025
promulgata prin Decret nr.
28 aprilie 2025
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.