Proiect de Lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții - S.A. și pentru modificarea unor acte normative
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții - S.A. (FSDI), precum și modificarea unor acte normative. FSDI este persoană juridică română, organizată ca societate pe acțiuni, având ca acționar unic statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Capitalul social al FSDI subscris integral la data constituirii este format din aport în natură reprezentat de pachete de acțiuni la diverse companii, precum și din aport în numerar în valoare de 1.850.000.000 lei. FSDI are ca scop atât dezvoltarea și finanțarea din fonduri proprii și din fonduri atrase, de proiecte de investiții rentabile și sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiții sau al unor societăți de investiții, singur sau împreună cu alți investitori instituționali sau privați, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, cât și administrarea activelor financiare proprii, în vederea obținerii de profit. FSDI va funcționa ca o societate administrată în regim dualist, de către un Consiliu de Supraveghere și un Directorat. Consiliul de Supraveghere este format din 9 membri desemnați de Adunarea Generală a Acționarilor, pe baza anumitor criterii de selecție, pe durata unui mandat de 4 ani, ce poate fi reînnoit de cel mult 2 ori. Primii membri ai Consiliului de Supraveghere se numesc temporar de către acționar prin Ministerul Finanțelor Publice, iar Consiliul de Supraveghere numește Directoratul, până la numirea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului, pe o perioadă ce nu poate depăși 18 luni. Mandatul primilor membri ai Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului are ca obiectiv organizarea activității FSDI
- Rădulescu Cătălin-MarianPSD
- Trufin LucianPSD
- Chiriac ViorelPSD
- Vișan George-GabrielPSD
- Căciulă AurelPSD
- Huncă MihaelaPRO
- Halici NicușorPSD
- Arcaș ViorelPSD
- Stănescu AlexandruPSD
- Soporan Aurel-HoreaPSD
- Popa Mihai ValentinPRO
- Surgent Marius-GheorghePNL
- Iordache FlorinPSD
- Bârlădeanu Dragoș-PetruțIND
- Ursu Răzvan-IonPSD
- Smarandache Miron AlexandruPSD
- Ciocan DanPSD
- Mărgărit Mitică-MariusPSD
- Iftimie NeculaiIND
- Dinu Cristina-ElenaPSD
- Marciu Ovidiu-Cristian-DanPSD
- Suciu Vasile-DanielPSD
- Toma VasilicăPSD
- Andronescu EcaterinaPSD
- Nechifor Cătălin-IoanPRO
- Simionca IoanPSD
- Crețu GabrielaPSD
- Pau Radu - AdrianPRO
- Stocheci Cristina-MarianaPSD
- Manole Petre-FlorinPSD
- Ilie ViorelPNL
- Roman Ioan SorinPSD
- Mușoiu ȘtefanPSD
- Vlăducă Oana-SilviaPRO
- Andrei Alexandru-IoanPNL
- Șarapatin ElviraPSD
- Velcea NicolaePSD
- Silistru DoinaPSD
- Itu CornelPSD
- Holban Georgeta-CarmenPSD
- Dobrică Ionela ViorelaPSD
- Botnariu Emanuel-GabrielPSD
- Băișanu Ștefan-AlexandruPSD
- Babuș RaduPSD
- Craioveanu Elena-LaviniaPSD
- Bota Marius Sorin-OvidiuPSD
- Drăghici Mircea-GheorgheIND
- Petrea GabrielPRO
- Solomon AdrianPSD
- Boboc Tudorița-RodicaPSD
- Rotaru AlexandruPSD
- Rotaru Răzvan-IliePSD
- Gerea Andrei DominicPSD
- Anton AntonPSD
- Nicolae ȘerbanPSD
- Popa FlorinPSD
- Radu AnișoaraPSD
- Presură AlexandraPSD
- Burciu CristinaPNL
- Terea IoanPSD
- Preda Radu-CosminPSD
- Marica Petru-SorinPRO
- Iancu IulianPSD
- Avram ConstantinPSD
- Șotcan TheodoraPSD
- Mînzatu RoxanaPSD
- Orțan Ovidiu-FlorinPSD
- Federovici Doina ElenaPSD
- Weber MihaiPSD
- Salan ViorelPSD
- Toma IliePSD
- Paraschiv RodicaPSD
- Intotero Natalia-ElenaPSD
- Manoliu DanPSD
- Ciuhodaru TudorPSD
- Stan IoanPSD
- Vîrză MihăițăPSD
- Oteșanu DanielaPSD
- Avram NicolaePSD
- Dragnea Nicolae-LiviuPSD
- Dogariu EugenPSD
- Socotar Gheorghe-DinuPSD
- Tănăsescu Alina-ElenaPSD
- Chisăliță Ioan NarcisPSD
- Nosa IuliuPSD
- Pop GheorghePSD
- Marin GheorghePSD
- Bogdan Gheorghe-DănuțPSD
- Manda Iulian ClaudiuPSD
- Căruceru Aida-CristinaPSD
- Bontea VladPSD
- Pleșoianu Liviu Ioan AdrianPSD
- Simonis Alfred - RobertPSD
- Lupu VictorelPSD
- Cocoș VasilePSD
- Diaconu Adrian-NicolaePSD
- Ciofu Tamara-DorinaPSD
- Cătăniciu Steluța-GusticaPSD
- Sibinescu IonuțPSD
- Jivan Luminița-MariaIND
- Spânu IonPRO
- Șerban Ciprian-ConstantinPSD
- Munteanu IoanPSD
- Macovei Silviu NicuPSD
- Budăi Marius-ConstantinPSD
- Nicolae AndreiPSD
- Roșca LucrețiaPSD
- Oprea Ștefan RaduPSD
- Boboc Valentin GabrielPSD
- Dobrovici-Bacalbașa NicolaePSD
- Ilișanu Claudiu-AugustinPSD
- Dunava Costel NeculaiPSD
- Petric OctavianPRO
- Mihălcescu Carmen-IleanaPSD
- Iriza ScarlatPSD
- Resmeriță Cornel-CristianPSD
- Nistor LaurențiuPSD
- Pavel MarianPSD
- Mohaci MihaiPRO
- Zamfira Constantin-CătălinPSD
- Meiroșu Marilena-EmiliaPNL
- Mihu ȘtefanPSD
- Tudor BeatricePSD
- Suciu MateiPSD
- Vosganian VarujanPSD
- Cîtea VasilePSD
- Stancu FlorinelPRO
- Hadârcă IonIND
- Pop AndreiPSD
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin AntonIND
- Cupă IonPMP
- Niță MihaiPRO
- Cobuz MaricelaPSD
- Iordache VirginelPSD
- Gavrilă CameliaPSD
- Pop GeorgianPSD
- Iancu Marius-IonelPSD
- Axinte VasilePSD
- Arcan EmiliaPSD
- Lupașcu CostelPSD
- Păle DănuțPSD
- Nicolicea EugenPSD
- Moga NicolaePSD
- Cazanciuc Robert-MariusPSD
- Diaconescu RenicăPSD
- Neață EugenPSD
- Lazăr SorinPSD
- Cucșa Marian-GheorgheIND
- Buicu Corneliu-FlorinPSD
- Simion Lucian-EduardPSD
- Ruse MihaiIND
- Găină MihăițăPNL
- Bucura-Oprescu SimonaPSD
- Marin NicolaeIND
- Tripa Florin-DanPSD
- Rădulescu AlexandruPSD
- Peța-Ștefănescu Eliza-MădălinaPSD
- Niță NicuPSD
- Călin IonPSD
- Bogaciu Alexandra-CorinaPSD
- Goga OctavianPSD
- Popa Ștefan-OvidiuPSD
- Lovin DumitruIND
- Calotă Florică IcăPNL
- Georgescu NicolaePSD
- Pănescu Doru-AdrianPSD
- Bran-Voinea IoanaPSD
- Ștefan CorneliuPSD
- Corlățean TitusPSD
- Radu Nicolaie-Sebastian-ValentinPSD
- Răduț VioletaPSD
- Furtună MirelaPSD
- Niță IliePSD
- Dumitrache Ileana CristinaPSD
- Dîrzu IoanPSD
- Bejinariu EugenPSD
adoptat
18 aprilie 2018
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
23 aprilie 2018
primire aviz de la
30 mai 2018
primire raport favorabil de la
5 iunie 2018
primire aviz de la
6 iunie 2018
adoptat
6 iunie 2018
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
11 iunie 2018
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
16 iunie 2018
sesizare de neconstituționalitate
18 iunie 2018
sesizare de neconstituționalitate
5 iulie 2018
Curtea Constitutionala decide: (
31 iulie 2018
legea este
26 noiembrie 2019
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
2 decembrie 2019
primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.33/DPSG/17.01.2020 (negativ)
22 ianuarie 2020
primire raport de la
9 martie 2020
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
29 martie 2021
dezbatere în plenul Camerei Deputatilor
30 martie 2021
legea este
30 martie 2021
Pl-x 236/2018 - Retrimitere la comisie pentru 3-4 ore PL 236/2018 privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții - S.A. și pentru modificarea unor acte normative
Vezi cum a votat fiecare parlamentar
| Parlamentar | Partid | Cameră / Județ | Vot |
|---|---|---|---|
| IMIgnat Miron | MIN | Deputat · Minorități | Împotrivă |
PL-x 236/2018 - art. 7 alin. (9) - amendament admis PL 236/2018 privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții - S.A. și pentru modificarea unor acte normative
Vezi cum a votat fiecare parlamentar
| Parlamentar | Partid | Cameră / Județ | Vot |
|---|---|---|---|
| IMIgnat Miron | MIN | Deputat · Minorități | Pentru |