Proiect de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările și completările ulterioare
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.223/2015, în sensul schimbării modalității de stabilire a bazei de calcul folosită la stabilirea pensiei militare de stat. Potrivit expunerii de motive, inițiativa vizează recalcularea tuturor pensiilor militare potrivit prevederilor legale privind salarizarea militarilor, polițiștilor și functionarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, aplicabile la data de 01.01.2022, în condiții identice/echivalente de funcție și grad militar/profesional, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și aplicarea unei reglementari comune referitoare la cuantumul brut al pensiei militare de stat cuvenite sau aflate în plată la data de 31.12.2019. Se propune, de asemenea, necesitatea stabilirii unei baze de calcul pentru personalul care a fost încadrat/detașat/mutat în unități de producție/regii autonome ori societăți comerciale cu capital integral de stat, înființate în baza Legii nr.15/1990 și a hotărârilor de guvern specifice, structuri aflate în coordonarea Ministerului Apărării Naționale, dar cu statute și organigrame modificate, ce au fost desființate/privatizate sau au intrat în insolvență/faliment/dizolvare. De asemenea, se preconizează modificarea prevederilor în actele normative care reglementează pensia militară de stat, sub aspectul de actualizare ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional și/sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, politiștilor și funcționarilor publici cu statut special
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
18 decembrie 2019
înaintat la Senat
18 decembrie 2019
adoptat
23 aprilie 2020
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
29 aprilie 2020
primire aviz de la
6 mai 2020
primire aviz de la
12 mai 2020
primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.3244/12.05.2020 (negativ)
14 mai 2020
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.