Proiect de Lege privind modificarea și completarea Legii societăților nr.31/1990 și a Legii contabilității nr.82/1991
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii societăților nr.31/1990, și a Legii contabilității nr.82/1991, în vederea instituirii unor măsuri pentru reducerea fenomenului de decapitalizare a societăților. Intervențiile legislative vizează interzicerea acordării de avansuri sau împrumuturi acționarilor/asociaților - inclusiv în cazul în care aceștia reprezintă entități afiliate - la societățile care optează pentru distribuiri trimestriale de dividende, până nu se regularizează sumele astfel distribuite în cursul anului, clarificarea surselor din care pot fi distribuite dividende, introducerea unor prevederi exprese referitoare la acoperirea cu prioritate din profilul curent, a pierderilor contabile reportate și constituirea rezervelor prevăzute de cerințele legale sau statutare, înainte de distribuirea de dividende, desemnarea autorităților cu competență în domeniul monitorizării entităților care se confruntă cu probleme financiare în raport cu nivelul legal de capital, prevederea expresă a unor soluții suplimentare la îndemâna societății la care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social
adoptat
16 octombrie 2019
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
21 octombrie 2019
primire aviz de la
4 decembrie 2019
primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.1162/23.02.2022 (favorabil)
24 februarie 2022
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.