Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatJustițieCamera Deputaților

Proiect de Lege privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici

PL-x nr. 502/2018Depus la 8 octombrie 2018Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei (UE) 2016/2284 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici, de modificare a Directivei 2003/35/CE și de abrogare a Directivei 2001/81/CE, în scopul stabilirii unor angajamente de reducere a emisiilor atmosferice antropice de dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), compuși organici volatili nemetanici (COVnm), amoniac (NH3) și particule fine în suspensie (PM2,5) la nivelul statelor membre și instituirii obligației de elaborare, adoptare și punere în aplicare a unor programe naționale de control al poluării atmosferice, precum și a monitorizării și raportării emisiilor și a impactului poluanților respectivi asupra ecosistemelor

Inițiatori
Inițiativă a Guvernului
Parcurs legislativ
  1. adoptat

    3 octombrie 2018

  2. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    8 octombrie 2018

  3. primire aviz de la

    15 octombrie 2018

  4. primire aviz de la

    23 octombrie 2018

  5. primire aviz de la

    24 octombrie 2018

  6. primire aviz de la

    31 octombrie 2018

  7. primire raport favorabil (20 amend. admise) de la

    5 noiembrie 2018

  8. adoptat

    7 noiembrie 2018

  9. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    12 noiembrie 2018

  10. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    14 noiembrie 2018

  11. promulgata prin Decret nr.

    3 decembrie 2018

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.