Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
În dezbatereCamera Deputaților

Proiect de Lege privind reglementarea cumulului pensiilor cu câștigul salarial

PL-x nr. 320/2019Depus la 1 iulie 2019Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea cumulului pensiilor pentru limită de vârstă, atât din sistemul public de pensii, cât și din sistemele neintegrate acestuia, cu veniturile salariale sau după caz, cu veniturile asimilate acestora, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităților si instituțiilor publice centrale și locale, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială

Inițiatori
2 parlamentari inițiatori
PNL2
Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    18 februarie 2019

  2. înaintat la Senat

    18 februarie 2019

  3. adoptat

    26 iunie 2019

  4. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    1 iulie 2019

  5. primire aviz de la

    3 septembrie 2019

  6. primire aviz de la

    17 septembrie 2019

  7. primire aviz de la

    24 septembrie 2019

  8. primire aviz de la

    7 octombrie 2019

  9. primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.12141/14.11.2023 (negativ)

    16 noiembrie 2023

  10. primire raport de respingere de la

    4 februarie 2026

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.