Proiect de Lege privind respingerea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.53/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.53/2003, în vederea stopării fenomenului de muncă nedeclarată. Astfel, se instituie o serie de măsuri, printre care: modificarea regimului sancționator în ceea ce privește caracterul penal al faptei de a primi mai mult de 5 persoane la muncă fără contract individual de muncă, respectiv încadrarea faptei sub formă de contravenție, indiferent de numărul de persoane identificate că prestează muncă nedeclarată, modificarea cuantumului contravenției la 20000 de lei pentru fiecare persoană identificată că prestează muncă nedeclarată și sistarea activității locului de muncă supus controlului, cu posibilitatea reluării activității numai după achitarea amenzii aplicate și remedierea deficiențelor care au condus la sistare, introducerea posibilității achitării a jumătate din amendă în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal, ori, după caz, de la data comunicării acestuia, stabilirea obligației angajatorului de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariații care prestată muncă în acel loc, reglementarea obligației de încheiere a actului adițional de modificare a contractului individual de muncă, anterior producerii modificării, cu excepțiile situațiilor prevăzute de lege, instituirea obligației angajatorului de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit a programului
proiectul de lege pentru
16 octombrie 2017
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
23 octombrie 2017
primire aviz de la
31 octombrie 2017
primire aviz de la
13 noiembrie 2017
primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta (11 amend. admise) de la
28 noiembrie 2017
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
11 decembrie 2017
trimis pentru raport suplimentar la
20 decembrie 2017
primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta (11 amend. admise, 17 amend. respinse) de la
20 februarie 2018
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
26 februarie 2018
proiectul de lege pentru
14 martie 2018
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
19 martie 2018
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
21 martie 2018
promulgata prin Decret nr.
4 aprilie 2018
Retrimitere la comisie PLx 365/2017 PL 365/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii
Vezi cum a votat fiecare parlamentar
| Parlamentar | Partid | Cameră / Județ | Vot |
|---|---|---|---|
| MIMunteanu Ioan | PSD | Deputat · Neamț | Pentru |