Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatCamera Deputaților

Proiect de Lege privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția de Combatere a Fraudelor

PL-x nr. 375/2019Depus la 18 septembrie 2019Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.74/2013, în sensul reorganizării Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, astfel încât să se asigure eficiența activității de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, precum și a fraudei fiscale și vamale. Totodată, se preconizează ca persoanele încadrate în funcția de inspector antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor să fie transferate și reîncadrate în cadrul parchetelor pe posturi de specialiști, potrivit prevederilor Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară

Inițiatori
Inițiativă a Guvernului
Parcurs legislativ
  1. adoptat

    16 septembrie 2019

  2. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    18 septembrie 2019

  3. primire aviz de la

    23 septembrie 2019

  4. primire aviz de la

    1 octombrie 2019

  5. primire raport favorabil de la

    3 octombrie 2019

  6. primire aviz de la

    7 octombrie 2019

  7. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    14 octombrie 2019

  8. adoptat

    15 octombrie 2019

  9. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    21 octombrie 2019

  10. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    23 octombrie 2019

  11. promulgata prin Decret nr.

    7 noiembrie 2019

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.