Proiect de Lege privind unele reguli speciale pentru realizarea unor proiecte de interes național și local, precum si pentru exercitarea dreptului de administrare temporară a unor bunuri proprietate publici și privați a statului și a unităților administrativ-teritoriale necesare pentru aceste proiecte
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare preluarea în administrare temporară de către unitățile administrativ-teritoriale, pe bază de protocol de implementare, de la administratorul bunurilor proprietate publică sau privată a statului, care a dezvoltat cu privire la acestea un proiect de interes național finanțat integral sau parțial din fonduri publice naționale, fonduri proprii și fonduri europene, a oricăror categorii de proiecte de interes național, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Totodată, se preconizează ca, prin derogare de la dispozițiile legale în temeiul cărora sau prin care s-a constituit un drept de administrare asupra unor terenuri proprietate privată a statului, pe perioada și în scopul implementării proiectelor de interes public local, să se constituie în beneficiul și la cererea unităților administrativ-teritoriale sau asociațiilor de dezvoltare intercomunitară un drept de superficie asupra terenurilor proprietate privată a statului pe care se implementează proiectul;
- Sandu VioricaPSD
- Manta ClaudiuPSD
- Popescu PavelPNL
- Roman Florin-ClaudiuPNL
- Niță NicuPSD
- Șerban Ciprian-ConstantinPSD
- Hărătău ElenaPNL
- Ghiță Daniel-FlorinIND
- Cristescu Radu-MihaiPSD
- Bîrcă ConstantinPSD
- Tudorache DanielPSD
- Solomon AdrianPSD
- Florea Oana-ConsuelaPSD
- Floroiu IonelPSD
- Mina MarianPSD
- Țepeluș Laurențiu-CristinelPSD
- Zetea Gabriel-ValerPSD
- Toma VasilicăPSD
- Șimon GheorghePSD
- Folescu Cornel-VasilePNL
- Nassar RodicaPSD
- Stativă Irinel IoanPSD
- Stoica Ștefan-BucurPNL
- Ciofu CătălinaPNL
- Ostaficiuc Marius-EugenAUR
- Mărculescu DumitruPNL
- Teodoroiu Simona-MayaPSD
- Andronache GabrielPNL
- Tănăsescu Alina-ElenaPSD
- Buicu Corneliu-FlorinPSD
- Goleac Nicoleta-MatildaPSD
- Gîdei Laurențiu-ViorelPSD
- Bulai Oana-GianinaPSD
- Budăi Marius-ConstantinPSD
- Badea Iulian-AlexandruPSD
- Toma IliePSD
- Țuțuianu Marius-HoriaPSD
- Adomnicăi Mirela ElenaPSD
- Lungoci Dumitru-LucianPSD
- Paraschiv RodicaPSD
- Albotă Emil-FlorinPSD
- Simonis Alfred - RobertPSD
- Vecerdi Cristina-AgnesPNL
- Oteșanu DanielaPSD
- Munteanu RemusPSD
- Ivan Bogdan-GruiaPSD
- Furtună MirelaPSD
- Fechet MirceaPNL
- Piper-Savu FlorinPSD
- Bejinariu EugenPSD
- Rujan DumitruPNL
- Holban Georgeta-CarmenPSD
- Georgescu NicolaePSD
- Tuhuț Radu-MarcelPSD
- Neaga Florian-ClaudiuPSD
- Burciu CristinaPNL
- Popa Radu MihaiPSD
- Barcari Rodica-LuminițaPNL
- Mihalcea Remus-GabrielPSD
- Calista Mara-DanielaPNL
- Presură AlexandraPSD
- Cîtea VasilePSD
- Popescu Vlad-PiedonePSD
- Trif Bogdan GheorghePSD
- Stancu PaulPSD
- Pavelescu NicolaePSD
- Weber MihaiPSD
- Dumitrescu Raluca GiorgianaPSD
- Vulpescu IoanPSD
- Stănescu VetuțaPNL
- Iancu Marius-IonelPSD
- Predescu Ana-LoredanaIND
- Gudu MichaelPNL
- Bălășoiu AurelPSD
- Ilișanu Claudiu-AugustinPSD
- Horga Maria-GabrielaPNL
- Fădor AngelicaPNL
- Macovei Silviu NicuPSD
- Leoreanu Laurențiu-DanPNL
- Achimaș-Cadariu Patriciu-AndreiPSD
- Chirilă Virgil AlinPSD
- Neață EugenPSD
- Mang IoanPSD
- Șlincu Dan-ConstantinPSD
- Avrămescu Gabriel-IoanPNL
- Mircea FlorinPSD
- Alexe Florin-AlexandruPNL
- Popa Ștefan-OvidiuPSD
- Peța-Ștefănescu Eliza-MădălinaPSD
- Marin Laurențiu-DanielPSD
- Șoldan GheorghePSD
- Gliga DumitrițaPSD
- Țachianu MarianPSD
- Dinu Cristina-ElenaPSD
- Hurduzeu Florin-SilviuPSD
- Fifor Mihai-ViorelPSD
- Tuță George-CristianPNL
- Popica Eduard-AndreiPSD
- Marșalic Jaro NorbertPNL
- Grecu Ion-CătălinPSD
- Intotero Natalia-ElenaPSD
- Huțu AlexandraPSD
- Salan ViorelPSD
- Lungu Romeo-DanielPSD
- Șandru CosminPNL
- Făgărășian Valentin-IliePNL
- Dunava Costel NeculaiPSD
- Cozmanciuc Corneliu-MugurelPNL
- Dumitru Florian-EmilPNL
- Alda AdrianPSD
- Thellmann ChristinePNL
- Năcuță SorinPNL
- Bîlcea Ovidiu-SergiuPNL
- Mușoiu ȘtefanPSD
- Stoica ElenaPSD
- Tușa Adriana DianaPSD
- Damian Romulus-MariusIND
- Morar Olivia-DianaIND
- Toader Bogdan-AndreiPSD
adoptat
30 octombrie 2023
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
6 noiembrie 2023
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
13 noiembrie 2023
primire aviz de la
24 aprilie 2024
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
17 iunie 2024
primire raport favorabil (11 amend. admise) de la
18 iunie 2024
adoptat
18 iunie 2024
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
25 iunie 2024
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
1 iulie 2024
promulgata prin Decret nr.
16 iulie 2024
Vot final - PL-x 705/2023 - Vot final adoptare Adoptare PL 705/2023 Lege privind unele reguli speciale pentru realizarea unor proiecte de interes național și local, precum și pentru exercitarea dreptului de administrare temporară a unor bunuri proprietate publică și privată a statului și a unităților administrativteritoriale necesare pentru aceste proiecte
Vezi cum a votat fiecare parlamentar
| Parlamentar | Partid | Cameră / Județ | Vot |
|---|---|---|---|
| BCBăcanu Cristian-Tudor | PNL | Deputat · București | Pentru |
| BGBadiu Georgel | AUR | Deputat · Vrancea | Abținere |
| BIBarna Ilie Dan | USR | Deputat · Sibiu | Pentru |
| BTBenga Tudor - Vlad | IND | Deputat · Brașov | Pentru |
| BMBerescu Monica-Elena | USR | Deputat · Iași | Pentru |
| BOBîlcea Ovidiu-Sergiu | PNL | Deputat · Arad | Pentru |
| BRBiró Rozália-Ibolya | UDMR | Deputat · Bihor | Pentru |
| CCChichirău Cosette-Paula | IND | Deputat · Iași | Pentru |
| CBCsoma Botond | UDMR | Deputat · Cluj | Pentru |
| FMFechet Mircea | PNL | Deputat · Bacău | Pentru |
| FCFolescu Cornel-Vasile | PNL | Deputat · Mehedinți | Pentru |
| GAGavrilă Anamaria | IND | Deputat · Hunedoara | Abținere |
| IIIgnat Ion-Alin-Dan | IND | Deputat · Alba | Pentru |
| IGIonescu George | IND | Deputat · Prahova | Pentru |
| KAKocsis-Cristea Alexandru | IND | Deputat · Iași | Pentru |
| KJKulcsár-Terza József-György | UDMR | Deputat · Mureș | Pentru |
| LLLeoreanu Laurențiu-Dan | PNL | Deputat · Neamț | Pentru |
| MJMarșalic Jaro Norbert | PNL | Deputat · Caraș-Severin | Pentru |
| MOMorar Olivia-Diana | IND | Deputat · Bistrița-Năsăud | Pentru |
| OLOrban Ludovic | IND | Deputat · București | Pentru |
| OMOstaficiuc Marius-Eugen | AUR | Deputat · Iași | Pentru |
| PTPolak Tudor | PNL | Deputat · Vaslui | Pentru |
| PMPolițeanu Mihai-Laurențiu | IND | Deputat · Prahova | Pentru |
| PDPop Darius | AUR | Deputat · Maramureș | Abținere |
| PRPopa Radu Mihai | PSD | Deputat · Dâmbovița | Pentru |
| PVPopescu Virgil-Daniel | PNL | Deputat · Mehedinți | Pentru |
| PVPopescu Vlad-Piedone | PSD | Deputat · Suceava | Pentru |
| PAPredescu Ana-Loredana | IND | Deputat · Brașov | Abținere |
| PRPrișcă Răzvan Sorin | PNL | Deputat · Prahova | Pentru |
| RMRoșca Mircea | PNL | Deputat · Prahova | Pentru |
| RDRujan Dumitru | PNL | Deputat · Caraș-Severin | Pentru |
| RDRusu Daniel-Gheorghe | AUR | Deputat · Alba | Abținere |
| SCSeidler Cristian-Gabriel | USR | Deputat · București | Pentru |
| SGSimion George-Nicolae | AUR | Deputat · București | Abținere |
| ȘGȘoldan Gheorghe | PSD | Deputat · Suceava | Pentru |
| ȘCȘoptică Costel | PNL | Deputat · Botoșani | Pentru |
| ȘGȘtirbu Gigel-Sorinel | PNL | Deputat · Olt | Pentru |
| SÖSzabó Ödön | UDMR | Deputat · Bihor | Pentru |
| TSTeodoroiu Simona-Maya | PSD | Deputat · Prahova | Pentru |
| ȚOȚoiu Oana-Silvia | USR | Deputat · București | Pentru |
| TBTrif Bogdan Gheorghe | PSD | Deputat · Sibiu | Pentru |
| TSTulbure Simina-Geanina-Daniela | IND | Deputat · Diaspora | Pentru |
| VGVarga Glad-Aurel | PNL | Deputat · Arad | Pentru |
| VSVexler Silviu | MIN | Deputat · Minorități | Pentru |
| ZGZetea Gabriel-Valer | PSD | Deputat · Maramureș | Pentru |