Proiect de Lege privind valorificarea adaptată a unor măsuri dovedite benefice pentru instituțiile din domeniul justiției instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea posibilității aplicării, cu caracter temporar, sau, după caz, adaptarea unor măsuri instituite pe durata stării de alertă declarate în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, necesare funcționării justiției ca serviciu public, în domeniul activității de judecată a instanțelor civile, în domeniul insolvenței, precum și în domeniul executării pedepselor, al măsurilor educative și al altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
adoptat
7 iunie 2022
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
14 iunie 2022
primire aviz de la
22 iunie 2022
primire aviz de la
23 iunie 2022
primire aviz de la
28 iunie 2022
primire raport favorabil de la
29 iunie 2022
adoptat
29 iunie 2022
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
29 iunie 2022
primire aviz de la
30 iunie 2022
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
1 iulie 2022
promulgata prin Decret nr.
15 iulie 2022
Vot final - PL-x 353/2022 - Vot final adoptare Adoptare PL 353/2022 privind valorificarea adaptată a unor măsuri dovedite benefice pentru instituțiile din domeniul justiției instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19
Vezi cum a votat fiecare parlamentar
| Parlamentar | Partid | Cameră / Județ | Vot |
|---|---|---|---|
| ANApjok Norbert | IND | Deputat · Maramureș | Pentru |
| PMPredoiu Marian-Cătălin | PNL | Deputat · Prahova | Pentru |