Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatMuncă & Protecție socialăCamera Deputaților

Proiectul Legii entru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

PL-x nr. 323/2022Depus la 7 iunie 2022Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului instituțional și financiar general pentru implementarea și gestionarea fondurilor alocate României din Fondul pentru modernizare, în conformitate cu prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE, în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare, care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre

Inițiatori
Inițiativă a Guvernului
Parcurs legislativ
  1. proiectul de lege pentru

    30 mai 2022

  2. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    7 iunie 2022

  3. primire aviz de la

    22 iunie 2022

  4. primire aviz de la

    23 iunie 2022

  5. primire aviz de la

    28 iunie 2022

  6. primire raport favorabil aprobarii ordonantei de urgenta (31 amend. admise) de la

    9 mai 2023

  7. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    17 mai 2023

  8. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    26 mai 2023

  9. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    31 mai 2023

  10. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    7 iunie 2023

  11. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    13 iunie 2023

  12. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    26 iunie 2023

  13. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    4 septembrie 2023

  14. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    5 septembrie 2023

  15. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    13 septembrie 2023

  16. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    25 septembrie 2023

  17. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    3 octombrie 2023

  18. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    9 octombrie 2023

  19. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    16 octombrie 2023

  20. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    23 octombrie 2023

  21. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    30 octombrie 2023

  22. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    6 noiembrie 2023

  23. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    13 noiembrie 2023

  24. proiectul de lege pentru

    14 noiembrie 2023

  25. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    20 noiembrie 2023

  26. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    22 noiembrie 2023

  27. promulgata prin Decret nr.

    8 decembrie 2023

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.