Proiectul Legii prevenirii
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Proiectul de lege are ca obiect reglementarea unor instrumente care să asigure prevenirea săvârșirii de contravenții. În acest sens, autoritățile/instituțiile publice cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor au stabilite ca atribuții informarea, instruirea și îndrumarea publicului, precum și obligația de a aplica, în cazul săvârșirii anumitor fapte contravenționale, sancțiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligațiilor legale. Proiectul de act normativ are ca scop intensificarea funcției preventive a controlului, precum și asigurarea securității juridice, în condițiile creșterii cantitative a legislației și apariției unor noi domenii de reglementare
adoptat
31 octombrie 2017
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
6 noiembrie 2017
primire aviz de la
15 noiembrie 2017
primire aviz de la
16 noiembrie 2017
primire aviz de la
20 noiembrie 2017
primire raport (6 amend. admise, 15 amend. respinse) de la
21 noiembrie 2017
primire aviz de la
22 noiembrie 2017
primire raport suplimentar favorabil de la comisie
28 noiembrie 2017
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
29 noiembrie 2017
adoptat
29 noiembrie 2017
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
4 decembrie 2017
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
6 decembrie 2017
promulgata prin Decret nr.
22 decembrie 2017
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.