Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
În dezbatereCamera Deputaților

Propunere legislativă pentru completarea art.30 alin.(1) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Pl-x nr. 16/2023Depus la 1 februarie 2023Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art.30 alin.(1) din Legea nr.263/2010, urmărindu-se, potrivit expunerii de motive, introducerea unei noi categorii de activități considerată «loc de muncă în condiții speciale», respectiv activitatea de intervenție pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor și protecția persoanelor, a animalelor și a bunurilor periclitate de incendii sau în alte situații de urgență, desfășurată de personalul serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență voluntare din subordinea consiliilor locale ale municipiilor, orașelor și comunelor. De asemenea, inițiativa vizează asimilarea, ca stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă, a perioadei cuprinse între data de 24 iulie 2006 și data intrării în vigoare a prezentei legi, în care personalul serviciilor de urgență voluntare a desfășurat activitatea de intervenție pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor și protecția persoanelor, a animalelor și a bunurilor periclitate de incendii sau în alte situații de urgență

Parcurs legislativ
  1. respinsa

    21 decembrie 2022

  2. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    1 februarie 2023

  3. primire aviz de la

    8 februarie 2023

  4. primire aviz de la

    15 februarie 2023

  5. primire aviz de la

    16 februarie 2023

  6. primire aviz de la

    21 martie 2023

  7. primire aviz de la

    17 octombrie 2023

  8. primire raport de respingere de la

    16 septembrie 2024

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.