Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
În dezbatereCamera Deputaților

Propunere legislativă pentru completarea articolului 420 din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală și modificarea Legii nr.146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și excepțional penale

Pl-x nr. 137/2024Depus la 11 martie 2024Actualizat 6 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art.420 din Legea nr.135/2010, precum și modificarea și completarea Legii nr.146/2021, în sensul instituirii obligației instanței de apel ca, la încheierea dezbaterilor, în cazul în care inculpatul a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii de cel puțin 3 ani, să dispună obligația acestuia de a nu părăsi limita teritorială a României până la pronunțarea hotărârii. Totodată, se preconizează ca executarea respectivei măsuri să fie monitorizată cu ajutorul unui dispozitiv electronic de supraveghere montat asupra inculpatului;

Inițiatori
1 parlamentar inițiator
USR1
Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    27 decembrie 2023

  2. înaintat la Senat

    27 decembrie 2023

  3. respinsa

    5 martie 2024

  4. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    11 martie 2024

  5. primire aviz de la

    19 martie 2024

  6. primire aviz de la

    19 februarie 2025

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.