Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.217/2003, în sensul conferirii unui mecanism eficient de monitorizare a respectării ordinului de protecție, precum și al redefinirii unor sintagme în acord cu deciziile Curții Constituționale în materie, propunându-se, în principal următoarele: modificarea definiției noțiunii de „membru de familie”, în sensul eliminării sintagmei „în cazul în care conviețuiesc”, introducerea unor noi măsuri de control, în sensul obligării agresorului să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, efectuarea de verificări inopinate de către organele de poliție cu privire la respectarea ordinelor de protecție, reglementarea posibilității de a introduce în numele victimei a cererii privind emiterea ordinului de protecție de către orice membru al familiei, astfel cum este definit la art.5 din Legea nr.217/2003
- Moșteanu Liviu-IonuțUSR
- Barna Ilie DanUSR
- Alexandrescu Vlad-TudorUSR
- Dehelean SilviuUSR
- Bulai IulianUSR
- Zainea CornelUSR
- Lupescu DumitruUSR
- Goțiu Remus MihaiUSR
- Pop Rareș TudorUSR
- Rodeanu Bogdan-IonelUSR
- Duruș Vlad-EmanuelUSR
- Iurișniți Cristina-IonelaUSR
- Ion Stelian-CristianUSR
- Dinu Nicoleta-RamonaUSR
- Chichirău Cosette-PaulaUSR
- Presadă Florina-RalucaUSR
- Rădulescu Dan-RăzvanIND
- Benga Tudor - VladUSR
- Prună Cristina-MădălinaUSR
- Prisnel Adrian-ClaudiuUSR
- Marussi George-NicolaeUSR
- Năsui Claudiu-Iulius-GavrilUSR
- Seidler Cristian-GabrielUSR
- Botez Mihai-CătălinUSR
- Popescu Nicolae-DanielUSR
respinsa
29 mai 2018
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
4 iunie 2018
primire aviz de la
12 iunie 2018
primire aviz de la
13 iunie 2018
primire aviz de la
14 iunie 2018
primire aviz de la
19 iunie 2018
primire aviz de la
26 iunie 2018
primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.10163/01.11.2021 (negativ)
4 noiembrie 2021
primire raport de respingere de la
22 februarie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
21 martie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
11 aprilie 2022
dezbatere în plenul Camerei Deputatilor(
12 aprilie 2022
trimis pentru raport suplimentar la
12 aprilie 2024
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.