Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
DepusSenat

Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare

Pl-x nr. 6/2020Depus la 3 februarie 2020Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului. Intervențiile legislative vizează crearea cadrului juridic astfel încât studenții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuzaˮ a Ministerului de Interne, care sunt declarați inapt pentru continuarea studiilor prin decizie medicală definitivă dispusă de către autoritățile competente, la cerere, să poată opta pentru continuarea programelor de studii de ordine publică și siguranță publică, respectiv, drept, organizate la forma de învățământ cu frecvență, fără ca la absolvire să li se acorde gradul profesional și fără a fi încadrați în Ministerul de Interne. Totodată, studenții aflați în această situație urmează a fi exonerați de obligația restituirii cheltuielilor efectuate pe timpul desfășurării programelor de studii

Inițiatori
1 parlamentar inițiator
necunoscut1
  • senatoriIND
Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    3 februarie 2020

  2. primire aviz de la Consiliul Legislativ - cu nr.117/14.02.2020 (favorabil)

    14 februarie 2020

  3. încetarea procedurii legislative prin desesizarea Camerei Deputatilor; înaintare la Senat.

    24 februarie 2020

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.