Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.46/2008-Codul Silvic
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.46/2008, intervențiile legislative vizând, potrivit expunerii de motive, crearea unui cadru legal ce permite amenajarea, dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii generale a zonelor turistice adiacente domeniilor schiabile, și anume: crearea căilor de acces, alimentare cu apă, gaze, curent electric, canalizare, stații de epurare și de pompare a apelor uzate, parcări și alte utilități necesare, amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării altor sporturi montane, de iarnă ori de vară, precum biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină, a patinoarelor ori a altor amenajări sportive sau de agrement, construirea, extinderea, dezvoltarea sau reabilitarea structurilor de primire turistică (hoteluri, pensiuni, unități de alimentație publică), inclusiv drumurile de acces și parcările. Suprafața maximă care ar putea face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcția, accesul și imprejmuirea este de maximum 30% din suprafața proprietății forestiere, în cazul proprietăților forestiere mai mari de 1000 m2 si de maximum 300 m2 din suprafața proprietății forestiere mai mică de 1000 m2
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
8 februarie 2021
înaintat la Senat
8 februarie 2021
respinsa
26 aprilie 2021
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
5 mai 2021
primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.4393/18.05.2021 (negativ)
18 mai 2021
primire aviz de la
16 iunie 2021
primire aviz de la
17 noiembrie 2021
primire raport de respingere de la
2 iunie 2022
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.