Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
În dezbatereMuncă & Protecție socialăCamera Deputaților

Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

Pl-x nr. 336/2022Depus la 7 iunie 2022Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii 76/2002, cu o nouă secțiune, prin care să se extindă aria de sprijin către grupurile vulnerabile angajate în întreprinderi sociale de inserție, asigurând un sprijin sub formă de subvenții pentru toate categoriile de lucrători vulnerabili, fără discriminare. Astfel, se propune ca angajatorii care dețin statut de întreprindere socială de inserție și încadrează persoane din grup vulnerabil, să beneficieze lunar, timp de 3 ani. Din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării persoanei din grup vulnerabil, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referință (2000 lei), pe durata contractului de solidaritate (minim un an, maxim 3 ani)

Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    8 martie 2022

  2. înaintat la Senat

    8 martie 2022

  3. respinsa

    30 mai 2022

  4. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    7 iunie 2022

  5. primire aviz de la

    16 iunie 2022

  6. primire aviz de la

    19 septembrie 2022

  7. primire raport favorabil (19 amend. admise) de la

    5 aprilie 2023

  8. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    12 aprilie 2023

  9. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    19 aprilie 2023

  10. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    25 aprilie 2023

  11. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    3 mai 2023

  12. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    10 mai 2023

  13. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    17 mai 2023

  14. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    26 mai 2023

  15. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    31 mai 2023

  16. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    7 iunie 2023

  17. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    13 iunie 2023

  18. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    26 iunie 2023

  19. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    4 septembrie 2023

  20. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    5 septembrie 2023

  21. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    13 septembrie 2023

  22. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    25 septembrie 2023

  23. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    3 octombrie 2023

  24. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    9 octombrie 2023

  25. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    16 octombrie 2023

  26. trimis pentru raport suplimentar la

    18 octombrie 2023

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.